Caută rețete pentru vindecarea aroganței și a mândriei

Daria V. are 17 ani și este elevă la un liceu constănțean. S-a născut într-o familie de intelectuali rasați, ("prin venele strămoșilor curge și ceva sânge albastru"), a crescut cu guvernantă alături, iar la patru ani citea cu ușurință cărți pentru copii, fiind revelația familiei, a rudelor și a cunoștințelor.

"N-o să uit niciodată că atunci când eram mică toți se fâțâiau în jurul meu. Mă ajutau mult și chipul frumos și delicat, cu ochi verzi, păr blond, lung și cârlionțat, dar și faptul că eram deosebit de lipicioasă. Azi așa, mâine așa, cu cât creșteam, cu atât creștea în mine plăcerea de a fi lăudată mai mult și mai mult. Mă consideram cea mai și cea mai dintre toți. Musafirii casei mă comparau cu copiii lor, dându-mi de înțeles că aceștia se aflau la degetul meu mic, iar atunci orgoliul meu se umfla și mai tare".

Le alimenta celorlalți un complex de inferioritate

În primii ani de școală, atunci când sfera relațională s-a lărgit, mândria și orgoliul Dariei au găsit și mai mult teren de desfășurare: "Colegii mei de clasă erau la locul lor, veneau îmbrăcați cu uniformă. Eu, în schimb, mă manifestam zgomotos față de toți, eram foarte mândră că am mai mult decât ei, că știu mult mai multe lucruri, mă credeam cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă, cea mai bogată. Adevărul este că în clasa întâi știam să scriu, să citesc, să adun, să scad, chiar și tabla înmulțirii, dar nu puteam intra în competiție cu nimeni, pentru că eram singura «îndopată» cu atâtea cunoștințe. La început am fost privită cu admirație. Apoi, m-am trezit izolată, pentru că relațiile mele cu cei din jur degenerau cu cât înaintam în vârstă. Nu era vorba numai despre respingerea celor din clasă. Nici rudele nu mă mai vedeau cu ochi buni. Cei de vârsta mea, copii normali, dealtfel, nici nu vroiau să audă de mine, din cauza complexului de inferioritate obligați să-l trăiască alături de mine".

La liceu, lucrurile s-au complicat și mai mult. Oricât și-ar dori, alura ei atletică, hainele alese cu grijă, de cea mai bună calitate, accesoriile de ultimă oră, au atras invidia, nu doar a colegelor, cât și a unor profesoare. "Anul trecut, una dintre profesoare m-a invitat la catedră, să predau în locul ei, dacă tot sunt așa grozavă. De atunci am lăsat-o mai moale cu învățătura și am început să chiulesc de la ore. Dar colegii m-au acuzat că o fac tot pentru că mă consider deasupra tuturor, căci făceam parte dintr-o clasă de elită, în care nimeni nu-și permitea așa ceva".

De multe ori își dă seama că greșește, dar același nemăsurat orgoliu o oprește să recunoască acest lucru, blocându-i încercarea de a repara ceea ce a distrus. În momentul de față, se simte mai apăsată ca oricând, din cauză că o resping nu doar colegii, ci și unii profesori. Conștientizează, mai mult ca oricând, că aroganța și mândria sunt defectele de care trebuie să scape cât mai repede. Ar fi vrut să se uite în ochii tuturor și să le spună deschis ce o doare, dar tot orgoliul este cel care-i pune piedici.

Hotărâtă să se comporte normal

În cele din urmă, a ales să se confeseze în ziarul nostru ("de care sunt legată emoțional, întrucât am colaborat la o revistă pentru elevi editată cu ani în urmă de trustul dumneavoastră de presă"). Vrea să transmită celor care o cunosc credința ei că și cei care mărșăluiesc mai în față, și cei care au pasul mai domol, au propria lor valoare. Trebuie să se schimbe, probabil va fi greu, dar este hotărâtă să nu mai sfideze pe nimeni. Mai mult, ar fi recunoscătoare să primească "rețete" din partea tuturor celor dispuși s-o vindece de aroganță, colegi, cititori ai ziarului nostru, indiferent de vârstă, pentru că și-a propus să scape de efectul nefast al acesteia.

Puteți transmite opiniile dumneavoastră, fie pe adresa de e-mail a Dariei ([email protected].), fie pe adresa ziarului nostru sau la telefonul redacției 024158.21.00.