Apeluri de la cetățeni

202
1 min citire
Fond rulment
Diana Luca, din Constanța și Katy Panait, din Ovidiu: Fondul de rulment se constituie prin plata anticipată a cotei-părți ce revine fiecărui proprietar, potrivit hotărârii adunării generale a asociației de proprietari, iar reîntregirea fondului de rulment se face lunar, prin plata sumelor afișate pe lista de plată. Dacă s-a hotărât în cadrul adunării generale, va trebui să achitați aceste sume. La fel se întâmplă și cu zugrăvirea clădirii. Va trebui să plătiți întreaga sumă, iar dacă apreciați că ea a fost calculată în mod nelegal, trebuie să vă adresați instanței de judecată și să cereți restituirea banilor. 
Servicii de mediere
Constantina P., din Constanța: Serviciile de mediere pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă se acordă gratuit de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă și constau în: informații privind locurile de muncă vacante și condițiile de ocupare a acestora prin publicarea, afișarea, organizarea de burse ale locurilor de muncă; mediere electronică având ca scop punerea automată în corespondență a cererilor și ofertelor de locuri de muncă prin intermediul tehnicii de calcul; preselecția candidaților corespunzător cerințelor locurilor de muncă oferite și în concordanță cu pregătirea, aptitudinile, experiența și cu interesele acestora.
Rețineți!
Daniela Marin, din Lazu: Numai Institutul Național de Statistică deține informații de genul celor solicitate de dv. Menționăm că această instituție are sediul în București, Bd. Libertății nr. 16, sector 5.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.069 secunde