Ecouri l Ecouri l Ecouri l Ecouri

Avocatura autentică nu trebuie să fie o formă de negustorie

663

Articole de la același autor

Într-o lume în care banul a devenit idolul la care se închină majoritatea muritorilor, mulți dintre cei care au trecut prin furcile caudine ale unui proces (civil sau penal) cred că unii avocați fac… negustorie din căutarea adevărului și a justiției.

Ei speră, însă, ca și datorită opiniilor transmise cu franchețe ziarului nostru urmare apariției în ediția nr. 5535 din 3 septembrie a.c. a articolului "Hârșâit prin instanțe ani de zile și trădat de cei angajați să-l apere, a devenit propriul său avocat", dar și a susținerii, pe viitor, a unei campanii de presă privind rolul esențial al avocatului în înfăptuirea actului de justiție, toți cei care lucrează în această branșă își vor respecta jurământul de a apăra valorile statului de drept.

Avocații sunt ca medicii!
Dinu Moscu, 35 de ani, din Năvodari, crede că la avocați este ca și la medici: dacă nu poți să pui un generalist să te opereze, de ce ai putea angaja un avocat pe comercial, să zicem, dacă acesta e paralel cu domeniul? "Și clienții sunt vinovați pentru că nu caută un anume profil de avocat. Pe de altă parte, este o realitate că sunt multe procese în care părțile sunt oameni simpli, care habar nu au cum stă treaba cu avocații și cu legile țării. Ei sunt primii țepuiți, dar asta nu înseamnă că cei școliți nu cad în plasă".

Fiecare cu conștiința lui!
D. Popovici, 53 ani, din Con-stanța: "Eu am avut un avocat din oficiu, care s-a luptat mult ca să câștig procesul. Este tânăr, dar sigur va face carieră. De la el am aflat că merge numai pe comercial, că la asta se pricepe".

"Decât o enciclopedie, mai bine meseriaș pe partea ta!"
Ca jurist, Lucian, 35 ani, din Constanța, apreciază că un avocat nu le poate ști pe toate, cel mult poate ciupi de ici, de colo. Sunt multe cauze complexe pe rolul instanțelor, legile se tot schimbă și o anumită situație dedusă judecății necesită cunoștințe temeinice și o abordare profundă. "Decât să fii o… enciclopedie, mai bine meseriaș pe porțiunea ta, bine delimitată".

"Unde nu știu, nu mă bag!"
Anonim: "Lucrez în avocatură și mă limitez pe latura penală. În rest, nu pot spune decât generalități sau argumente de bun simț juridic, iar dacă nu stăpânesc fenomenul, nu mă bag. Am refuzat mulți clienți din cauza principiilor mele, dar tot eu sunt în câștig, pentru că mi-am făcut un nume! Probabil că nu toți sunt dispuși să refuze! Dar să nu uităm că sunt mulți avocați foarte bine pregătiți, care câștigă în cauze complicate, dar și avocați care aterizează în justiție, după ce sunt eliminați din magistratură".

Standarde UE
Laura Popa, 38 ani, jurist, este de părere că, după intrarea în Uniunea Europeană, nevoia de avocați specializați este și mai mare. "Plus că, în general, din facultate se pleacă cu o afinitate spre unul din domeniile dreptului".

Pledoarie… la două capete
A. Spânu, 53 ani, din Constanța: "A trebuit să ajung cu procesul până la Curtea de Apel ca să-mi dau seama că avocatul plătit de mine cu câți bani mi-a cerut, fără nici un fel de negocie-re, m-a lucrat, făcând jocul persoanei cu care mă judecam. Am vorbit cu un alt avocat să mă ajute să-l demasc în justiție, dar mi-a zis că sunt colegi și nu se bagă, plus de asta n-am dovezi. Ca la noi, curată bătaie de joc!".
v v v
Un lucru este clar: în cele din urmă, justițiabilii, chiar oameni simpli, fără pregătire sofisticată, își dau seama dacă avocatul face meserie sau pură negustorie.
Iar pentru ca această percepție să fie cât mai rapidă, este de salutat proiectul Consiliului Superior al Magistraturii intitulat "Transparența actului de justiție", în cadrul căruia au fost elaborate două "ghiduri practice" care conțin informații concrete, ce vin în întâmpinarea unei mai bune înțelegeri a organizării și funcționării sistemului judiciar. Ghidurile se adresează atât cetățenilor de rând, cât și reprezentanților mass-media și sperăm ca și justițiabilii constănțeni să fie interesați (și ajutați) să le consulte.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0972 secunde