Medicul de gardă

Bufeurile la menopauză

554
Bufeurile la menopauză - 23maimediculbufeuri-1337786802.jpg
"Eu știu că menopauza apare după 50 de ani, încolo… Problema mea e că abia am împlinit 41 de ani, iar medicul de familie, o fată tânără, mi-a spus că e foarte posibil să intru mai devreme la menopauză. Nu e prea devreme pentru așa ceva? Indiferent de situație, vreau să știu cum pot scăpa de bufeurile astea groaznice. Vă mulțumesc și vă rog să-mi scuzați îndrăzneala" (Mia P.)

Într-adevăr, bufeurile sunt cunoscute ca fiind prima și cea mai cumplită neplăcere pe care o acuză femeile aflate în pragul menopauzei. După cum ne-a explicat dr. Iuliana Botezatu, medic specialist Phoenix Eastern Medical Center, aces-tea se manifestă prin valuri de căldură care încep din zona pieptului, se răspândesc apoi la gât și cap, provocând tran-spirație și iritații. Cât pri-vește perioada, de regulă, femeile pot intra la meno-pauză în jurul vârstei de 45 de ani, până la 55 de ani, dar sunt și multe ex-cepții, în sensul că me-nopauza se instalează mai devreme.

Referitor la ceea ce ar fi bine să facă femeile aflate în astfel de situații, specialistul recomandă următoarele:  mergeți pe jos, faceți sport, dansați, pentru că astfel vă veți simți mai bine și se va mări nivelul de estrogen  apăsați cu degetul mare de la mâna dreaptă pe zona din apropierea încheieturii de la mâna stângă, pe interior, timp de 90 se-cunde, prin mișcări cir-culare  evitați pe cât po-sibil stresul, care micșo-rează nivelul estrogenului  aveți grijă să mențineți în organism nivelul co-respunzător de calciu și consumați produse din soia, țelină și multe fruc-te, pește, precum ma-crou, somon, sardele, ce-reale integrale, nuci  În-cercați să renunțați la cafea și la băuturile cu cafeină și beți multă apă zilnic. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 12 Mai 2012
Stire din Cetățenești : Mi se umflă degetele de la mâini
Pagina a fost generata in 0.3328 secunde