Buletinul a ajuns în mașina de spălat. Ce faci?

1082
Buletinul a ajuns  în mașina de spălat.  Ce faci? - buletinulajunsmas5mar-1394039871.jpg

Articole de la același autor

"Nu am verificat buzunarele când am pus pantalonii soțului la spălat, avea buletinul acolo și l-am scos ca vai de el. Nici nu i-am spus, că e cam impulsiv. Aș vrea să-i scot altul nou, dar nu știu cum. Se plătește cumva amendă pentru așa ceva? Vă mulțumește  pentru ajutor, o abonată Cuget Liber".
v v v
Indiscutabil, după asemenea incidente, orice persoană care s-a ales cu actul de identitate distrus ori deteriorat are dreptul să ceară eliberarea unui document nou. Acest drept îl au și cetățenii care constată că buletinul le-a fost pierdut sau furat. 
Tot ce trebuie făcut în asemenea împrejurări este să se completeze un dosar cu câteva acte. Astfel, în primul rând, se va completa o cerere tip pentru eliberarea unui nou act de identitate, iar în cazul deteriorării, cererea va trebui să fie însoțită și de buletinul vechi.
Dacă persoana se află în situația de a fi pierdut buletinul și are cartea de alegător, e bine s-o pună la dosar, împreună cu certificatul de naștere. Apoi, în funcție de situație, se va atașa la dosar și hotărârea de divorț definitivă, certificatul de deces al soțului supraviețuitor, certificatele de naștere ale copiilor mai mici de 14 ani, documentul cu care se face dovada spațiului de locuit. 
De asemenea, în cazul furtului, va fi nevoie și de o dovadă eliberată de secția de poliție unde s-a reclamat furtul, dar și de un document de studii sau pașaport, permis de conducere cu o fotografie de dată mai recentă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 09 Septembrie 2013
Stire din Cultură-Educație : Directori schimbați la Mangalia
Pagina a fost generata in 0.6074 secunde