Când ajunge un divorț legal să nu fie recunoscut

2686
Când ajunge un divorț legal să nu fie recunoscut - fondcandajungedivort21aug-1408638247.jpg

Articole de la același autor

Hotărârile privind divorțul sau separarea legală pronunțate într-o țară a UE ar trebui să fie recunoscute în celelalte state membre, fără să fie nevoie de o procedură specială, cu o singură excepție.

Există multe cupluri care sunt convinse că despărțirea este singura cale de a ieși dintr-un mariaj nereușit și aleg să divorțeze. Însă, când soții au cetățenii diferite, nu locuiesc în România, mai au și copii minori, perspectiva urmărilor divorțului îi urmărește ca un coșmar. Asupra unei asemenea situații a dorit să atragă atenția astăzi mama unei tinere care, în prezent, nu trăiește în România, dar și-ar dori să se întoarcă dacă va reuși să divorțeze.

"Fata mea e în Italia de aproape patru ani, căsătorită și cu un copil de doi ani. Nu se mai înțelege cu soțul italian, omul profită că ea este mai timidă și o sperie că, dacă el nu-și dă acordul, n-o să poată să divorțeze niciodată din cauză că au un copil împreună, că legile la ei nu sunt ca în România. În plus, i-a spus că hotărârea de divorț e valabilă numai în Italia, că dacă merge în altă țară, unde vrea ea, tot cu el o să fie căsătorită legal. Nu le am cu legile, dar aud și eu că de când suntem cetățeni europeni, avem aceleași drepturi peste tot în UE. Dacă ar fi așa, de ce o căsătorie este recunoscută în Europa, iar o hotârâre de divorț nu este valabilă? Suntem abonați la "Cuget Liber", vrem să ne ajutăm fata cum putem, că prea o prostește italianul. Ideea e că vrem să vină în țară, nu mai poate să trăiască cu el acolo. Poate să pună ea divorțul în România?".

Recunoașterea divorțurilor

Cu toate că motivele care pot conduce la divorț sau separare legală, ca și aspectele practice ale procedurii pro-priu-zise, diferă mult de la o țară la alta, totuși, ar trebui să funcționeze o serie de norme europene care se aplică în situațiile în care sunt implicate două sau mai multe țări - ne-a spus avocatul Aurel Glăvan. Iar aceste norme sunt valabile și dacă soții locuiesc în țări diferite din UE, întrucât arată clar ce instanțe sunt competente, evident, de la caz la caz. Însă, în țările europene, partenerii au dreptul să ceară oricând separarea legală de comun acord sau individual ori divorțul, dar și cum se va exercita, după despărțire, autoritatea pă-rintească, dacă sunt copii minori la mijloc.

Nici în ceea ce privește recunoașterea divorțurilor și a separărilor legale în țările europene nu ar trebui să fie probleme. Și asta, din cauză că hotărârile privind divorțul sau separarea legală pronunțate într-o țară a UE sunt recunoscute în celelalte state membre, fără să fie nevoie de o procedură specială. Singura țară în care nu se aplică Normele UE privind divorțul și separarea legală (de exemplu, în materie de instanțe competente și recunoaștere), este Danemarca. În restul țărilor, hotărârile de divorț, dar și cele de separare legală, inclusiv cele privind exercitarea autorității părintești, sunt recunoscute.

Locul depunerii cererii

Și când este vorba despre locul unde poate fi depusă o cerere de divorț, lucrurile sunt clare. Astfel, potrivit reglementărilor europene, cererea de divorț poate fi adresată mai multor instanțe, după cum urmează: țara în care locuiesc partenerii; țara în care aceștia au locuit împreună ultima dată - dacă unul dintre parteneri mai locuiește acolo; țara în care locuiește unul dintre parteneri - dacă cererea se înaintează de comun acord; țara în care locuiește partenerul și țara de origine a ambilor parteneri.

Cât privește posibilitatea reclamantului de a depune cererea de divorț în țara lui, acest lucru este posibil, dar numai cu condiția ca el să fi locuit acolo cel puțin 6 luni înainte de a depune cererea de divorț și să fie cetățean al țării

respective. Iar dacă reclamantul nu este cetățean al țării respective, trebuie să fi locuit acolo timp de cel puțin un an.

Totuși, pentru a ști dinainte cum se poate soluționa un eventual conflict între legislații și cu ce urmări, recomandarea avocatului este să fie consultat un specialist care să cunoască legislația țării în care urmează a se depune cererea de divorț.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 29 Iulie 2014
Stire din Fun : Femeile și silueta
Pagina a fost generata in 1.7315 secunde