Când se anulează donația lăsată moștenire de părinți

17307
1
3 min citire
Când se anulează donația lăsată moștenire de părinți - 2iuniefonddonatiaanulata1-1370177510.jpg
În niciun caz banalele certuri survenite între părțile contractului de donație nu pot atrage revocarea donației.
Altele sunt motivele permise de lege pentru desființarea donației. Care sunt acestea, aflați în continuare.
În primul rând pentru a evita costurile destul de mari ale încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, forma cea mai sigură de tranzacție imobiliară chiar și între membrii aceleiași familii, când părinții au copii preferați și doresc să-i favorizeze față de ceilalți, le lasă… moș-tenire, prin donație, o parte din averea lor. Astfel, încă din timpul vieții părinților, copiii favoriți - și nu numai! - primesc, cu titlu de donație, fie un imobil, fie terenuri, fie mașini sau tot felul de alte bunuri de valoare, asupra cărora devin imediat proprietari cu drepturi depline. După cum ne-a spus notarul Elena Ionescu, există situații - și nu puține! - când părinții își dau seama că gestul lor… li s-a urcat la cap copiilor astfel împroprietăriți și vor să facă pasul înapoi, dar nu știu dacă mai este și posibil.
Asupra unei asemenea caz a dorit să atragă atenția astăzi Natalia Vereanu: "Povestea noastră este dureroasă, nici măcar nu ne face bine s-o povestim prin ziar, rudele știu despre ce vorbesc. Eu am fost înfiată, iar părinții adoptivi mai au un băiat. Necazurile în familie au apărut după ce s-a însurat fratele meu vitreg. Nu erau bani pentru o casă a lui și toată familia am fost de acord ca părinții să-i doneze locuința (o casă cu parter și mansardă) și să stea împreună. La început, toate bune și frumoase, dar după ce cumnata mea a născut, n-a mai putut să-i sufere pe ai mei. Doctorii spun că a intrat în depresie după naștere. Dar au trecut de atunci peste doi ani și ea tot într-o depresie o ține! Eu știu că depresivii vorbesc puțin sau chiar deloc, iar ea tună și fulgeră de dimineața până seara, se ceartă ca la ușa cortului, îi jignește... În plus, nu are deloc grijă de mama, care a căzut la pat și de supărare. A mai rămas să-i lovească, în rest, nu ține cont de nimic. Mai pot părinții, în situația asta, să desființeze donația și să fie, din nou, dânșii proprietari? Poate că dacă n-o să se știe stăpână, se mai potolește!".
Donația este, în principiu, irevocabilă
După cum ne-a explicat notarul Elena Ionescu, donația este un contract prin care o persoană, numită donator, transmite în mod gratuit și, de regulă, irevocabil, dreptul de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil către o altă persoană, numită donatar, care îl acceptă.
Donația este un contract cu titlu gratuit pentru că una dintre părți urmărește să procure celeilalte părți un beneficiu, fără a obține în schimb vreun avantaj. De aceea, pentru a fi valabil, atât actul de donație a unui bun imobil (casă, apartament, teren etc.), cât și a unui bun mobil (automobil, bani etc.) trebuie încheiat la notarul public, în formă autentică.
Excepții care atrag anularea
Chiar dacă, în principiu, donația este irevocabilă, legiuitorul s-a gândit și la situațiile de forță majoră și a dispus ca acest tip de contract să poată fi desființat pentru ingratitudine și pentru neexecutarea fără justificare a sarcinilor la care s-a obligat donatarul.
Dar ce înseamnă ingratitudine? Donația se revocă pentru ingratitudine doar în următoarele cazuri: a) dacă donatarul a atentat la viața donatorului, a unei per-soane apropiate lui sau, știind că alții intenționează să atenteze, nu l-a informat; b) dacă donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave față de donator; c) dacă donatarul refuză, fără motiv, să asigure alimente donatorului ajuns în nevoie, în limita valorii actuale a bunului donat, ținându-se cont de starea în care se află bunul la momentul donației.
Cum se formulează cererea de revocare? Acțiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitată numai împotriva donatarului. Dacă donatarul moare după introducerea acțiunii, aceasta poate fi continuată împotriva moștenitorilor, în condițiile prevăzute de lege.

Comentează știrea

mircea
21 ianuarie 2018
donatia dupa decesul donatarului

sora mea a primit prin donatie de la parinti o casa si mai multe terenuri in anul 2001...acum pe 16.01.2018 a decedat sora mea...cine este mostenitorul legal al donatiei si legea care prevede expres acest lucru...sora era casatorita si avea o fiica stabilita in bucuresti...sotul este in viata...multumesc

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 06 Aprilie 2013
Stire din Politică-Administrație : Cine și cât a cotizat la USL Constanța
Pagina a fost generata in 0.0544 secunde