Când te poate băga propriul frate în datorii "până-n gât" la bancă

712
Când te poate băga propriul frate în datorii

Articole de la același autor

Este de notorietate faptul că dacă o persoană nu are un venit lunar suficient pentru a contracta un credit bancar, apelează, în primul rând, la înțelegerea rubedeniilor.

Tot de notorietate este și faptul că mulți giranți, co-debitori ajung să-și piardă ei casele dacă titularii contractului de credit nu reușesc să-și mai achite obligațiile către bancă sau dacă fac intenționat acest lucru, pentru a-i pune în situații dificile pe cei care și-au asumat de bunăvoie rolul de parte în contract. Asupra unei asemenea situații a dorit să atragă atenția cititoarea noastră, Elena Matei. "Pe 24 ianuarie 2014, fratele meu a venit plângând la mine să-l ajut să facă un credit imobiliar, că a găsit o casă convenabilă. Din cauză că nu avea venitul lunar pe care îl cerea banca pentru împrumut, m-a rugat să fiu co-debitoare, așa, s-au adunat veniturile mele cu ale lui și banca i-a dat banii. Apoi, fratele a promis în fața părinților că el o să-și plătească ratele, că asta e o chestie formală. Mi-a promis că cel târziu la 1 iunie o să mă scoată din dosar, că soția lui iese din concediul de creștere copil în aprilie și o s-o pună pe ea co-debitoare, ceea ce nu s-a întâmplat. Mă tot duce cu vorba că mă scoate din dosar, să am răb-dare. Banca mă poate scoate din dosar în situația asta, la cererea mea? Sunt presată din cauză că nu și-a mai plătit ultimele rate… Îmi pare rău, e fratele meu, dar nici copiii mei nu merită să ajungă în stradă că m-a băgat el în datorii până-n gât prin minciună! Eu n-am auzit ca banca să ierte pe cineva, sunt disperată!" (Elena Matei).

Consecințe asumate

Reprezentanții băncilor contactate ne-au confirmat că actualele reglementări bancare permit, în orice moment, să se poate solicita schimbarea co-debitorilor care sunt parte într-un contract de credit. Însă, ec. Mara Dima a precizat că acest lucru nu se poate face numai la inițiativa co-debitorului, fiind nevoie și de acordul titularului de contract. Apoi, ne-a explicat că are calitatea de co-debitor persoana care participă, de bunăvoie și nesilită de nimeni, cu venitul său net la stabilirea venitului total net cert luat în considerare pentru acordarea unui împrumut solicitat de o altă persoană. Mai mult, el, co-debi-torul, își asumă din start că dacă titularul creditului nu își îndeplinește obligațiile din contract, el va fi cel obligat să plătească datoriile scadente. "Prin semnarea anga-jamentului la contractul de credit, doamna a dobândit, în solidar cu fratele dânsei, exact această calitate de co-debitor, ce include și obligația de rambursare a creditului ca împrumutat principal".

Procedura de schimbare

Așadar, dacă este îndeplinită condiția esențială, respectiv acordul titularului și al fratelui co-debitor, se poate solicita schimbarea co-debitorului actual cu altul. Însă, numai după ce banca analizează situația noului co-debitor din punct de vedere al venitului lunar, al istoricului de creditare etc. Iar dacă noul creditor îndepli-nește condițiile și este considerat eligibil, atunci se va întocmi un act adițional la contractul de credit. Dacă însă noul co-de-bitor nu este eligibil, este dreptul oricărei bănci să refuze schimbarea co-debitoului inițial. Există însă și o altă variantă, când titularul contractului de credit reușește, la acea dată, să facă dovada că acum are venituri suficiente care să acopere și veniturile co-debitorului. Dacă însă titularul nu se află în această situație, atunci, cu sau fără voia lui, co-debitorul va trebui să rămână în continuare parte a contractului de credit, rol pe care și l-a asumat prin proprie semnătură.

Alte reglementări

Cele mai multe bănci acceptă în calitate de co-debitor rude și afini de până la gradul II al solicitantului, a completat ec. Mara Dima. Altele pot accepta și concubini, cu condiția să aibă domiciliul comun cu al debitorului. De regulă, însă, băncile ac-ceptă între unul și trei co-debitori: "Nu e de mirare de ce, având în vedere rolul însemnat al co-debitorului în contractul de credit, băncile impun acestuia condiții de eligibilitate similare solicitantulului creditului".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 04 August 2014
Stire din Cetățenești : Unde schimbi valuta deteriorată
Marţi, 05 August 2014
Stire din Economie : BNR dă un nou impuls creditării
Miercuri, 05 Noiembrie 2014
Stire din Economie : BNR stimulează piața creditului bancar
Pagina a fost generata in 0.4625 secunde