Ești cetățean european, ai drepturi!

Ce este Aquis-ul comunitar (I)

145
Ce este Aquis-ul comunitar (I) - esticeteurop-1416139565.jpg

Articole de la același autor

Tot auzim vehiculându-se acest termen și probabil nu toți știm ce înseamnă cu adevărat. Ei bine, Aquis-ul comunitar a fost conceput ca un tot legislativ care se compune din tratatele, deciziile, regulamentele, recomandările și alte acte normative emise de instituțiile decidente ale comunității.

Aquis-ul comunitar conține, în esență, două mari componente: Tratatele (plecând de la Tratatul de la Roma -1957) și legislația comunitară (directive, regulamente, decizii, etc). De precizat că tratatele cele mai importante sunt: Tratatul de la Maastricht, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, prin care se pun bazele celor trei piloni ai Uniunii. Primul pilon, Comunitățile Europene, permite instituțiilor Uniunii să coordoneze politici comune în diverse domenii (piața unică, transporturi, concurență, moneda unică, etc.) urmărind coeziunea economico-socială. Al doilea pilon, Politica externă și de securitate comună, reprezintă cadrul acțiunilor comune ale statelor membre în acest domeniu. Al treilea pilon, Cooperare polițienească și judiciară în materie penală, este cadrul cooperării dintre organele de poliție și de justiție din statele membre pentru consolidarea securității interne.

Despre Tratele de la Amsterdam și de la Nisa, citiți în ziarul nostru de mâine. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 17 Noiembrie 2014
Stire din Cetățenești : Super-rețeta zilei
Luni, 17 Noiembrie 2014
Stire din Cetățenești : Calendar
Luni, 17 Noiembrie 2014
Stire din Cetățenești : Liberele de week-end, facultative?
Luni, 17 Noiembrie 2014
Stire din Cetățenești : Religia, ca un "coșmar"?
Sâmbătă, 15 Noiembrie 2014
Stire din Cetățenești : Super - reteta zilei
Sâmbătă, 15 Noiembrie 2014
Stire din Cetățenești : Calendar
Sâmbătă, 15 Noiembrie 2014
Stire din Cetățenești : "Nu e vorba de curaj aici!"
Pagina a fost generata in 1.3773 secunde