Salată marocană de rodie și legume la cuptor. Ingrediente: 2 cartofi dulci mici, tăiați în cuburi; 2 cepe roșii, rădăcinile păstrate intacte, tăiate în semirondele; 1 păstârnac mare, curățat de coajă și tocat grosier; 2 morcovi mari, curățați de coajă și tocați grosier; 1 lingură de ras el hanout; 1 lingură ulei de măsline; 100 g de spanac tânăr; 110 g semințe de rodie; 50 g de feta light, fărâmițată; 4 linguri de oțet din sherry. Mod de preparare. Încinge cuptorul la 200°C și tapetează cu hârtie de copt o tavă mare. Într-un bol mare amestecă toate legumele cu condimentele ras el hanout, uleiul de măsline, sare și piper. Aranjează-le în tavă într-un singur strat. Dă-le la cuptor, întorcându-le o dată pe partea cealaltă, timp de 40 de minute, până când devin fragede și încep să se rumenească. Lasă-le să se răcească 10 minute, apoi amestecă-le cu frunzele de spanac, semințele de rodie, brânză feta și oțetul.
Tagliatelle cu parmezan. Ingrediente: 400 g tagliatelle, 40 g capere,100 g unt, 50 g măsline verzi, 200 g roșii, 250 ml ulei de măsline,100 g parmezan, ierburi aromatice, sare, piper. Mod de preparare. Amestecați ierburile aromatice tocate fin cu untul. Faceți un rulou din crema astfel obținută și introduceți-l la frigider. Decojiti roșiile, îndepărtați semințele și tăiați-le cuburi. Într-o tigaie turnați ulei de măsline. Sotați roșiile, măslinele și caperele în uleiul de măsline. Adăugați sare și piper după gust. Separat, fierbeți pastele al dente. Scurgeți-le și adăugați-le peste sosul de roșii. După câteva minute, luați tigaia de pe aragaz, adăugați untul și presărați parmezan.
Chec cu banane. Ingrediente: puțin unt, pentru uns tavă, 140 g de făină integrală,100 g de făină albă, câte o linguriță bicarbonat de sodiu și praf de copt, 300 g piure de banane, din banane foarte coapte, cu coajă înnegrită, 4 linguri sirop de agave, 3 ouă mari, bătute cu furculița, 150 ml de iaurt, cu conținut scăzut de grăsimi, 25 g de nuci, tocate (opțional). Mod de preparare. Încinge cuptorul la 160 de grade. Unge cu unt și tapetează cu hârtie de copt o formă de chec (hârtia poate depăși cu 2cm marginea tavei). Amestecă făinurile, bicarbonatul, praful de copt și un vârf de sare într-un bol mare. Mixează bananele, siropul, ouăle și iaurtul. Adaugă rapid ingredientele uscate, apoi răstoarnă încet compoziția în formă și presară nucile. Coace checul o oră și 10-15 minute sau până când o scobitoare introdusă până în miezul compoziției iese curată.