Ce gătim astăzi

112
Ce gătim astăzi - sitecegatim-1408638468.jpg
Aperitiv. Ingrediente: 250 g mușchi file tăiat cubulețe, 150 g făină, 150 g lapte, 4 ouă, 4 linguri ulei, un praf de copt, o roșie tăiată mărunt, un castravete tăiat cubulețe, verdeață tocată mărunt, sare, piper sau alte condimente (nucșoară, salvie, oregano). Se pot folosi și măsline fără sâmburi, verzi sau negre sau alte legume (morcovi, ciuperci, mazăre, fasole verde, vinete, dovlecel, ardei gras, ceapă și usturoi verde). Mod de preparare: Se amestecă făina cu praful de copt, iar gălbenușurile cu uleiul, laptele, mezelurile, verdeața și legumele. Albușurile se bat separat și se adaugă în compoziția de gălbenușuri, apoi se adaugă făina, amestecând ușor. În situația în care compoziția este prea moale se mai adaugă puțină făină sau o lingură de griș, iar dacă este prea tare, mai punem puțin lapte. Într-o formă de chec tapetată cu hârtie de copt se pune compoziția și se dă la cuptor, la foc potrivit, pentru 45 de minute. După ce se coace (faceți proba cu scobitoarea), se lasă să se răcească bine în tavă, apoi se taie în formele dorite. Se poate coace și în alte forme.

Pui cu nucă. Ingrediente pentru 4 porții: copanele de la un pui, o ceapă, un morcov, o felie țelină, 3 felii de pâine albă fără coajă, 150 ml lapte, 175 g miez de nucă, 4- 6 căței de usturoi, 2 linguri de unt, o linguriță de sare, câte o jumătate linguriță de piper măcinat, boia iute și cimbru, 4 -6 boabe de piper, 2 foi de dafin. Mod de preparare: Puneți carnea de pui la fiert. Curățați ceapa și tăiați-o în patru, curățați morcovul și țelina și tocați-le cubulețe, apoi adăugați-le peste carnea de pui, împreună cu jumătate linguriță de sare, patru-șase boabe de piper, două foi de dafin și jumătate de linguriță de cimbru. Lăsați-le la fiert, acoperite, aproximativ o oră. După ce carnea este fiartă, o scoateți și o lăsați să se răcească. Legumele se mai țin pe foc circa 15 minute, fără capac, până când scade sosul.

Halviță cu miere. Ingrediente: 5 albușuri, 400 g de zahăr, 300 g nuci, 300 g miere, 20 ml zeamă de lămâie, un pachețel zahăr vanilat, un pachet cu foi pentru prăjituri. Mod de preparare: Curățați nucile și puneți-le pentru zece minute într-o tavă în cuptorul fierbinte, dar fără foc. Amestecați-le de două-trei ori și când sunt fierbinți, frecați miezul de nucă între palme, pentru ca să se curețe de cojile uscate. Într-un vas smălțuit puneți albușurile bătute spumă tare, adăugând zahărul și zeama de lămâie. Continuați să bateți amestecul cu telul, păstrând vasul pe plita fiebinte, pe flacără mică, peste care ați pus o placă metalică. Atunci când spuma se ține în tel, fără să mai cadă, este gata. Între timp, puneți pe foc mic mierea să se încălzească și turnați-o peste albuș, dar bateți tare amestecul cu telul zece minute. Compoziția se umflă ca o spumă moale, pentru că mierea subțiază albușul, ce se va întinde ca o coardă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 22 August 2014
Stire din Cetățenești : Calendar
Vineri, 22 August 2014
Stire din Cetățenești : Colțul constănțeanului supărat
Joi, 21 August 2014
Stire din Cetățenești : Conserve pentru iarnă
Joi, 21 August 2014
Stire din Cetățenești : Calendar
Joi, 21 August 2014
Stire din Cetățenești : Ce gătim astăzi
Pagina a fost generata in 2.7775 secunde