Cine este țapul ispășitor pentru facturile năucitoare la întreținere?

1323
2
Cine este țapul ispășitor pentru facturile năucitoare la întreținere? - 18febrfondintretinere-1361198495.jpg
Prin "grija" primăriei, constănțenii au ajuns să plătească în această iarnă, numai pentru căldură, pentru apartamente fără repartitoare, între 400 și 750 lei pe lună, iar pentru cele cu repartitoare, între 250 și 400 lei și chiar mai mult. Mulți dintre ei arată cu degetul spre ANRSC, pe motiv că ar conține reglementări exagerate.


Mult prea împovărați de costurile cu întreținerea mai ales pe timp de iarnă, cei care au cât de cât idee cum se calculează întreținerea cred că la… umflarea facturilor contribuie și mult prea stufoasele reglementări ale Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, plângându-se că nu toți sunt experți ca să înțeleagă niște norme tehnice.

Cititoarea noastră, Maria Popa, nu este, nici pe departe, singura care consideră abuzive reglementările ANRSC 343/2010, potrivit cărora: "Într-un bloc dotat cu repartitoare de costuri pentru căldură, persoanele care, din tot felul de motive, doresc să renunțe la ele trebuie să știe, din start, că vor avea de plătit cel mai mare consum pe metru pătrat al unui consumator cu aceeași suprafață utilă, cu repartitor, la care se adaugă un procent de 10 la sută".

Pe de altă parte, reprezentanți ai asociațiilor de proprietari înțeleg că s-a ajuns într-o situație-limită, dar că ei nu fac altceva decât să respecte procedurile prevăzute de lege și normele ANRSC. "Eu le spun mereu să ne ceară chitanțele de la furnizori și explicații cum se face calculul, oricât de complicate ar fi normele ANRSC, le explicăm. În plus, e bine ca toți să știe câte ceva despre cum se calculează întreținerea. Și cei din conducerea asociației plătesc facturi la fel de mari. Gigacaloria este năucitoare, oricât am căuta țapi ispășitori…!", ne-a spus Nicolae Omuț, președintele Asociației de proprietari nr. 231, care ne-a explicat că, în principiu, cheltuielile pe consumuri individuale sunt cele pentru: apă rece și canalizare; apă caldă menajeră; energia termică, combustibilul și apa rece pentru prepararea apei calde; gaze naturale; încălzirea apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință, la care se adaugă și cheltuielile comune.

E nevoie de implicare

Că este bine ca locatarii să fie mai interesați de problemele asociației, și să știe, măcar în linii mari, cum se calculează întreținerea, cu atât mai mult în condițiile actuale, este de părere și președintele Uniunii Asociațiilor de Proprietari, Marcel Dragu, care a încercat să ne prezinte cât se poate de succint și în termeni mai accesibili procedura de calcul.

Așadar, cheltuielile pe consumuri individuale se repartizează în funcție de indexul repartitoarelor de costuri, cu respectarea întocmai a normei tehnice și a metodologiei elaborate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice. Atenție! Diferența dintre consumul înregistrat de contorul montat la branșament și suma consumurilor înregistrate de contoarele individuale montate la nivel de apartament reprezintă consumul comun și se repartizează proporțional cu cota indiviză, situație care, potrivit președintelui UAP, iar îi pune în ceață pe unii locatari: "Discuții apar nu din cauza necunoașterii modului cum se repartizează aceste cheltuieli, cât a ceea ce înseamnă acestea practic! E o situație sensibilă dintotdeauna, mai ales iarna. Noi am tot făcut propuneri pertinente la Guvern pentru schimbarea legislației…".

Repartitoarele, criteriu esențial

Dacă toate apartamentele și proprietățile individuale din condominiu au sisteme proprii de înregistrare a consumurilor, atunci asociația de proprietari este liberă să stabilească modul de plată a cheltuielilor pe bază de convenție cu caracter individual. Chiar și în aceste condiții apar litigii, motivul fiind faptul că plata consumurilor proprii nu scutește niciun proprietar de la plata contribuției la cheltuielile comune.

Ajutorul social, altă problemă

În borderoul special trebuie să fie înscrise și obligațiile de plată a energiei termice consumate pentru încălzire și prepararea apei calde menajere pe fiecare apartament, așa cum rezultă din defalcarea facturii pri-mite de la furnizorul de energie termică și, separat, cuantumul ajutorului social.

Cum aceste lucruri sunt destul de complicate, iar unii președinți de asociații nu se coboară cu explicațiile la nivelul ultimului locatar, apar tot felul de disensiuni pe tema facturilor, de cele mai multe ori, neînte-meiate. 


Comentează știrea

nelu
19 februarie 2013
giga

Intrebati-l pe Nea Mircea Dogaru , ce PENSIE, are si o sa intelrgeti ca nu-l doare cat va fi giga, atit cat dansul traieste.Acolo trebuia un om NEVOIAS si bine pregatit, care avea curaj sa se ia cu Mazare, asa........

admirator
19 februarie 2013
atita timp

cat un apartament cu 2 (doua) camera, si cu repartitor plateste 150 lei/lunar fara sa fi deschis niciodata caloriferele, inseamna ca si gicacaloria este prea scumpa si normele de calcul sunt aiurea. (In special plata pentru conductele comune ce tranziteaza apartamentul. Mai ales cand tevile astea sunt din plastic, si nu mai pierd caldura ca cele din fonta/otel vechi.) Totul este "organizat" special pentru distrugerea RADET. Iar ei nu-si dau seama si supraliciteaza cu pretentii aiuritoare... sa le fie de bine, cu politicienii care-I "protejeaza" asa bine! Norocul lor ca romanii nu sunt nici greci, nici bulgari...... sunt... mamaligari! ce dorm la alegeri sau nu stiu unde sa puna stampila cand se duc pe la sectiile de votare! Mai rau, mazarica, sa le iasa bastille rosii din cap!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 01 Octombrie 2011
Stire din Eveniment : De azi respectăm un nou Cod Civil
Pagina a fost generata in 0.2603 secunde