După o simplă contrazicere, "patronul m-a trimis la plimbare din motive disciplinare!"

"«Măi băieți, orice aveți pe suflet îmi spuneți mie, nu vă jenați! Dacă aveți idei ca lucrurile să meargă mai bine, OK, îndrăzniți și spuneți-le! Suntem aici ca într-o familie, să nu uitați asta!» Toate astea erau îndemnuri care veneau chiar din gura patronului nostru, la ședințe, unde auzea toată suflarea. Acum 18 zile i-am cerut o audiență pentru că aveam multe să-l informez despre lucruri care nu mergeau bine și ne afectau pe toți. Sunt două persoane în firmă, eu cred că sunt cârtițele cuiva, care ne-au pus numai frâne. De unde să știu eu că unul dintre ei era cumătrul lui? De la asta a început contrazicerea între noi, mai moale la început, după aia aproape de ceartă. Normal că eu am bătut în retragere, dar se vedea că nu i-a convenit ce i-am spus.
Pe loc n-a zis nimic, dar a doua zi m-a chemat și m-a făcut mincinos, că a verificat ce i-am spus eu și că nimic nu e adevărat. Mi-a mai spus că de fapt lucrurile alea le făceam chiar eu, are martori colegii mei la chestia asta. Am crezut că înnebunesc, dar nu m-a lăsat nici să mă apăr. Ca să punem punct mi-a cerut să accept desfacerea contractului de muncă prin acordul părților. M-am gândit că n-o să mai am viață la firmă după contrele astea și am fost de acord. Am scris cererea, am semnat-o și i-am dat-o, iar el mi-a zis că încetarea contractului o să fie la sfârșit de lună. Am ieșit, iar pe hol m-am întâlnit cu doamna șefă de la personal. M-am plâns ei, fără să știu că patronul era în ușa biroului și asculta. S-a enervat și mi-a cerut să predau tot chiar atunci și să nu mai calc pe acolo" – ni s-a plâns L. Muzecheriu, 46 ani.
Acordul părților - metamorfozat în indisciplină
Între timp, cititorul nostru a aflat că patronul a dispus încetarea contractului său individual de muncă din motive disciplinare. Conștient de urmările pe care le poate suporta de la o astfel de... tinichea, bărbatul vrea să știe dacă se poate menționa așa ceva în cartea de muncă din moment ce niciodată nu a primit vreo sancțiune la locul de muncă, dimpotrivă, a fost omniprezent pe listele de premiere.
Debusolat, vrea să știe dacă poate fi dat afară din motive disciplinare fără să fi fost vreodată implicat în astfel de chestiuni? Teama lui majoră este că la o viitoare angajare va avea nevoie de o recomandare de la ultimul lor de muncă, iar aceasta se anunță neagră pentru el, motiv pentru care dorește să se apere înainte de a ajunge în instanță. Și nu în ultimul rând, întreabă dacă pot fi obligați să depună mărturie într-un eventual proces câțiva colegi care știu adevărul?
v v v
Potrivit legislației, pentru ca o sancțiune de natură disciplinară să-și producă efectele asupra unui angajat, ea trebuie să respecte procedura legală – ne-a explicat avocatul Liana Murat.
Totul, din cauză că desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă (conform art. 130, alin. 1, lit. i din Codul Muncii) se face atunci când persoana încadrată în muncă săvârșește o abatere gravă sau încalcă în mod repetat îndatoririle sale de serviciu, inclusiv normele de comportare în unitate. Așadar, pentru a se putea dispune desfacerea contractului de muncă pe acest temei este necesară constatarea săvârșirii unei singure abateri disciplinare grave sau a mai multor abateri care prin repetarea lor perturbă bunul mers al unității.
Întrucât Codul Muncii nu definește noțiunea de abatere gravă, acest lucru urmează a fi apreciat de unitate, prin comisia de anchetă constituită conform legii, în raport cu toate elementele sale, împrejurările în care a fost comisă abaterea și circumstanțele personale ale autorului ei.
Este bine să mai știți că desfacerea disciplinară a contractului de muncă se poate dispune numai în termen de o lună de la data la care cel îndreptățit să o facă a luat cunoștință de săvârșirea acelei abateri, dar numai prin intermediul unui act scris, înregistrat la registratura unității. Numai după efectuarea acestei anchete și stabilirea fără dubii a vinovăției salariatului se poate dispune desfacerea discipli-nară a contractului individual de muncă.
După emiterea dispoziției de desfacere, aceasta trebuie comunicată salariatului în cauză în termen de cinci zile, printr-o modalitate care să poată fi verificată - scrisoare recomandată cu confirmare de primire etc.
Recomandarea avocatului este să sesizați de urgență Inspectoratul Teritorial de Muncă.