Colțul constănțeanului supărat

317
Numărul medicilor care au cerut, în primele opt luni ale anului, certificate de conformitate pentru a lucra în străinătate depășește cifra de 1.700. Principala cauză a exodului este nivelul prea mic al salariilor. Chiar Colegiul Medicilor din România avertizează că sistemul sanitar nu mai poate supraviețui în condițiile actuale, întrucât lipsa acută a personalului medical perturbă activitatea și pune în pericol atât siguranța pacienților, cât și pe cea a medicilor, obligați să lucreze până la epuizare.

"Vă spun cu sinceritate, de fiecare dată când auzeam că medicii se plâng că ar câștiga puțin nu prea-mi convenea. Eu lucrez la privat și am un salariu modest. Au fost și vremuri mai bune, am câștigat și mai bine, deci e normal să înțeleg că acum trebuie strânsă cureaua. Totuși, la doctori e altceva! Când e vorba de viața unui om, pe primul loc e timpul. Și cum poate un medic specialist, oricât de mult ar vrea el, să răspundă și la cererile din urgență, să intre și la operații, după aia să mai și consulte?" – se tot întreabă Mariana Marin, în urma unui eveniment nefericit în familie. Fiul său, în vârstă de trei ani, a căzut și s-a ales cu o fractură la mâna stângă. Văzând că mâna i se umflă, a doua zi, dimineața, l-a dus la Urgență, unde se aștepta să primească un serviciu foarte prompt. Pentru că în situația copilului său erau mulți alți copii, a trebuit să aștepte până în jurul prânzului: "A fost o zi de coșmar. Specialistul trebuia să-i vadă și pe copii, apoi să intre în sala de operații și după aceea să revină la consult. E mult prea mult pentru un om, e mult prea mult pentru un copil să stea acolo nemâncat și în atmosfera de spital. Acum, chiar sunt convinsă că medicii trebuie plătiți foarte bine, chit că li se mai dă și câte o atenție! Dacă tot pleacă afară, probabil că și Urgența va deveni un serviciu medical obișnuit, la care știi când te duci, dar nu știi când pleci...".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 14 Octombrie 2011
Stire din Cetățenești : Veterinarul  pe recepție
Vineri, 14 Octombrie 2011
Stire din Cetățenești : Gogoșari în sos
Joi, 13 Octombrie 2011
Stire din Cetățenești : Dulceață de gutui
Joi, 13 Octombrie 2011
Stire din Cetățenești : Ce spune legea
Pagina a fost generata in 1.552 secunde