Colțul constănțeanului supărat

1211
2 min citire
Dă-i Doamne, Europei, mintea de pe urmă! Cam așa ar traduce ec. George Ilie măsurile anunțate la sfârșitul săptămânii trecute de către liderii statelor membre ale Uniunii Europene, cu privire la viitorul zonei euro și a UE, în ansamblul său. Ca om al cifrelor, cititorul nostru apreciază ca reformele structurale și eforturile de consolidare fiscală să fie continuate, supărarea sa constând în faptul că aceiași lideri "Au permis, tacit, ani de zile, să se ajungă la faza cu lucrurile scăpate de sub control. Nu am făcut și nu fac parte din niciun partid politic, mi-am văzut de munca mea, de aceea îmi permit să spun că Româ-nia, prin măsurile de austeritate luate chiar și pe ultima sută de metri și tot e înaintea Europei cu cel puțin un pas. Ceea ce nu înseamnă că nu putea să stopeze risipa, corupția, lăcomia înfruptării din banul public în toții anii din urmă, încât să nu fie nevoită să taie în carne vie. Dar asta e deja istorie și, după cum se vede, o meteahnă și la case mai mari".
Biciul face minuni
G.Ilie se consideră un economist modest, care suferă, alături de mulți alți români, din cauza efectelor crizei, el însuși a lucrat pentru o firmă care a fost nevoită să-și suspende activitatea. A urmărit îndeaproape recenta întâlnire a liderilor europeni și i-a mai trecut din supărare când a auzit că CE recomandă ca statele europene să fie foarte atente la grupurile vulnerabile, și mai ales la tinerii șomeri, ca și la adaptarea siste-melor de educație la nevoile reale de pe piața muncii. Încrezător că UE s-a trezit la realitate, bărbatul revine la problema lui de suflet, respectiv politica fiscală, sperând că Româ-nia, cu sabia controlului Europei deasupra capului, nu va mai face derapaje nici măcar de dragul votu-rilor: "După cum se vede, …biciul revine în actualitate și sper să fie un bau-bau pentru toată Europa. Nu de alta, dar e mult prea dureros cuțitul înfipt adânc în os…". Mai mult, cititorul nostru speră într-o reconciliere politică măcar în acest moment greu pentru toți… Credeți că e posibil așa ceva în România?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 10 Decembrie 2011
Stire din Actualitate : Marea Britanie abandonează UE
Miercuri, 09 Noiembrie 2011
Stire din Actualitate : Silvio Berlusconi demisionează
Vineri, 14 Octombrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Sfânta Parascheva afectată de criză
Pagina a fost generata in 0.0365 secunde