Colțul constănțeanului supărat

312
2 min citire
Și pe Lucian Anghel îl supără nedreptățile.Și el se supără și se revoltă, de exemplu, din cauză că mama sa, pensionară, după ce a cotizat 36 de ani la asigurările de sănătate, nici acum nu este scutită de astfel de obligații. Mai mult, chiar și în aceste condiții, scoate mulți bani din buzunar pentru tratarea problemelor de sănătate. Își pierde și el controlul când se gândește că, ani de zile, sub oblăduirea tuturor celor care s-au perindat la guvernare, s-au irosit miliarde pentru pensiile astronomice ale persoanelor speciale din această țară, dar și pentru salariile nesimțite ale multor angajați ai statului: "Știți care e culmea? Că foarte mulți bani din țara asta s-au muls de la stat prin contribuția și cu semnătura tuturor autorităților publice, indiferent de culoarea lor politică. Există o cârdășie transpartinică foarte profitabilă, nu există partid politic care să nu fi pus botul la ciolanul interzis. Iar acum vin pe la televizor și se dau fete mari. E bine că oamenii nu mai suportă ipocrizia".
"Eu cu cine votez?"
Asta nu înseamnă că Lucian Anghel consideră că o Putere coruptă nu trebuie schimbată. Numai că schimbarea să se facă prin alegeri libere. Restul e o anarhie atent întreținută de cei interesați, grijulii doar cu propriile interese: "Într-un an electoral, să faci alegeri anticipate… Se pare că nici opoziția n-a înțeles mesajul din Piața Universității, eu n-am auzit s-o ceară poporul! Dacă o să câștige Partidul Poporului? Ce-o să facă atunci politicienii, iar o să ceară anticipate, iar o să dea cu pietre pe motiv că țara asta merită ceva mai bun? Precedentele sunt foarte periculoase. Cât despre comasarea alegerilor, ce nu le convine? N-au decât să devanseze alegerile, dacă asta îi face fericiți, dar tot comasate să fie. Iar cu banii economisiți să rezolve din problemele oamenilor".
Cititorul nostru pariază că în contextul intern și internațional actual, oricine ar veni acum la guvernare, lapte și miere tot nu va curge. De aceea își dorește ca viitorul lui și al familiei sale să nu fie hotărât în stradă. Speră ca până la data alegerilor să se întâmple o minune, iar ipocrizia să dispară de pe scena politică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0248 secunde