Colțul constănțeanului supărat

În mod special, după fina-lizarea unor examene, situația din învățământul românesc este disecată de-a lungul și latul țării, dacă nu și prin… străinătățuri. Ionela Popa a lucrat o perioadă în învăță-mânt, însă a fost nevoită să se reprofileze din cauza difi-cultăților financiare ale familiei sale. Dacă ar fi întrebată de vreun oficial, acum, ce și-ar dori să se petreacă în învățământul românesc pentru ca discrepanța dintre cunoștințele acumulate de elevi să nu mai fie atât de mare, primul lucru care îi trece prin minte ar fi să dispară sistemul meditațiilor particulare: "Moda meditațiilor a prins rădăcini adânci în România. Mama îmi povestește că prin anii ‘70, cine termina liceul, era considerat ca și licențiat, putea să predea liniștit într-o școală, chiar și de la oraș. La liceu se intra greu, transpirai învățând, dar după lecțiile predate la clasă, nu-ți venea niciun meditator să te dădăcească la domiciliu. Cunosc destui copii care nu pun mâna pe carte decât când au chef, mergând pe principiul că meditatorului îi revine obligația să-i completeze go-lurile. N-aș vrea să fiu criticată pentru asta, dar e cazul să se mediteze profund asupra subiectului".

Ca o persoană care mai cunoaște din dedesupturile sistemului educațional românesc și având în vedere notele obținute la examenele de fixare pe post, cititoarea noastră mai are o curiozitate: "Oare câți dintre profesorii tineri care predau în școlile țării, abolvenți ai unor facultăți de apartament, cu masteratele de rigoare, ar mai face față exigențelor examenului de bacalaureat?"