Colțul constănțeanului supărat

211
1 min citire
"Sunt foarte, foarte supărată și nimeni nu mă înțelege și nici nu mă ajută. Motivul este simplu: din cauza crizei, șeful ne-a micșorat programul, normal, cu salariu cu tot, dar nu la toate colegele. Mi se pare un abuz și m-am gândit să mă adresez instanței, pentru mine și un leu contează. Am vreo șansă ca să câștig procesul (nu-mi permit un avocat), sau mă agit degeaba?". Întrebarea ne-a fost adresată de o femeie în vârstă de 51 de ani, care a insistat să-i păstrăm anoni-matul, din motive lesne de înțeles.
v v v
Este foarte bine că doriți să vă documentați înainte de a pregăti un dosar în instanță, mai ales că nu vă permiteți ca demersul dumneavoastră să fie susținut prin avocat. Asta, pentru că angajatorul are dreptul atât să suspende contractul de muncă sau să-i reducă programul unuia sau mai multor angajați, fără ca aceștia să aibă neapărat vreo vină. Mai mult, potrivit consi-lierului juridic Carmen Gigică, suspendarea contractului de muncă este posibilă și din inițiativa angajatorului.
Cât privește cealaltă chestiune, în situația reducerii temporare a activității pentru motive economice, pe perioade mai mari de 30 de zile lucrătoare, angajatorul are posibilitatea reducerii programului de lucru de la cinci zile la patru zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului. Atenție, însă, această situație poate să dureze doar până la remedierea situației care a cauzat reducerea programului. Specialista conchide că nu este vorba despre discriminare, cum lăsați dumneavoastră să se înțeleagă, ci pur și simplu de prevederi legale în vigoare la această dată. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0271 secunde