Colțul constănțeanului supărat

Are 33 de ani, este profesoară și s-a născut într-o familie de intelectuali.

Ne-a rugat să-i păstrăm anonimatul "din motive de protecție morală, căci eu consider că nu sunt un bun model, ca dascăl, pentru elevii mei, sunt prea supărată pe mine și pe viață, în general!" . Până la sfârșitul anului trecut, s-a crezut o persoană "agasată de ghinion". Încă de mică, dorința care i-a animat viața a fost aceea de a fi fericită. Cu toate că nu știa prea bine ce înseamnă asta, a tânjit după o stare emoțională pozitivă: "În perioada adolescenței, aveam nevoie de un prea plin de mulțumire și de voioșie, dar mama vedea fericirea legată doar de bunuri materiale, cât mai multe la număr. Bunuri care au mai apărut, dar niciodată în număr atât de mare încât mama să fie suficient de mulțumită".

Doar fericire condiționată?
Tânăra dăscăliță se simte apăsată de felul mamei sale de a condiționa fericirea, de a o lega de acumulări de bunuri, de funcții, de felul în care ființele dragi din viața ei corespund sau nu așteptărilor sale. Această atitudine, venită tocmai din partea celei care avea datoria să-i insufle permanent o stare de echilibru, de împlinire sufletească, au transformat-o, cu timpul, într-o victimă a propriilor eșecuri: "Gândind ca mama, în locul fericirii pe care aveam toate motivele s-o simt, m-am considerat ghinionistă, incapabilă să îmbrac haina învingătorului și, mai rău, slabă în fața dificultăților, atunci când au început să curgă. Și, nu în ultimul rând, deosebit de invidioasă până și pe cel mai bun prieten al meu, care, departe de a avea confortul sau banii mei, chiar este fericit și optimist. Pur și simplu nu-i suport fericirea, așa că l-am părăsit. Nu vreau să plâng pe umărul cititorilor ziarului. Prin aceste rânduri… supărate, am vrut doar să atrag atenția că fericirea condiționată e orice altceva, numai fericire nu. Iar cei care înțeleg unde bat, să ia aminte! Scrieți în Cuget Liber tot felul de lucruri, cred că și problemele de suflet merită atenție!".