Normalul perceput ca… anormal

Comportamentul corect al medicului… i-a șocat

3092

Articole de la același autor

"Normalul este ceva care așa trebuie să fie" - astfel este formulată în DEX una dintre definițiile cuvântului "normal". Din păcate, după atâția ani de originală democrație, mulți români continuă să perceapă lucrurile normale ca anormale
și invers

Nu este o bucurie să cari în fiecare zi povara unui handicap major, dar cei care fac parte din familia lui Daniel Linte (40 de ani, din Constanța, căruia destinul nu i-a permis să audă și să vorbească niciodată), s-au împăcat cu gândul că fiecare trebuie să-și poarte crucea. Ca cititori ai ziarului nostru, apreciază și rubrica "Relații cu cititorii" (pe care, astăzi, ar denumi-o "Relații cu pacienții"), în cadrul căreia obișnuim să publicăm întâmplări cu dumneavostră, dragi cititori, în rol de clienți (sau pacienți) și cu tratamentul - corect sau incorect -, la care suntem cu toții supuși. Am mai scris de foarte multe ori despre calitatea relațiilor interumane și vom continua s-o facem, fie că e de bine sau de rău. Din fericire, astăzi chiar e de bine!

"Nu am mai întâlnit un așa doctor!"
Ca și când nu era suficient că nu vede și nu aude, D. Linte a avut, în urma unui grav accident din această vară, probleme serioase de sănătate, cele mai afectate fiind "zonele gâtului și ale capului". Cei din familie ne-au povestit că nu se așteptau ca "tocmai el, un om atât de simplu și bătut de soartă, care nu se poate explica singur, să aibă parte de atâta înțelegere din partea unui medic primar, pe care noi îl considerăm de excepție, numele său fiind Mihai Șchiopu, din cadrul Secției de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgență Constanța. Este un medic de mare omenie, un profesionist extraordinar, care are un respect nemaiîntâlnit, cel puțin de noi, la un alt doctor. Se poartă atât de cald și de frumos nu numai cu bolnavii, ci și cu însoțitorii acestora, merge și la domiciliul bolnavului, dacă este rugat, și ceea ce ne-a șocat este că nu primește nici un fel de recompensă. Ba, dimpotrivă, se supără dacă, în semn de mare mulțumire, încercăm să-i oferim o mică atenție. Mai mult, și personalul cu care lucrează are același comportament. Este purul adevăr, confirmat și de mulți alți pacienți cu care am avut ocazia să stăm de vorbă: domnul doctor se comportă exemplar cu toată lumea.
Pentru interesul cu care l-a tratat pe Daniel o să-i fim recunoscători toată viața domnului doctor, care, imediat după accident, fiind un caz deosebit de grav, i-a semnat trimiterea pentru București, unde a fost operat la Spitalul Berceni, iar după ce s-a întors acasă, l-a supravegheat postoperator cu mare atenție și o face și în prezent, fără să primească nimic din partea noastră, a familiei. Sincer, ni s-a părut ceva care depășește normalul din spitale. Vă rog să scrieți la rubrica dumneavoastră că am mai avut de-a face și cu alți doctori, care deși tratau pacienți săraci, le cereau de la obraz găini, curcani, brânză… Acest specialist ne-a șocat prin felul său de a se comporta și ne-ați face o bucurie extraordinară dacă veți scrie ce fel de relație știe să aibă cu pacienții, poate că îi vor urma exemplul și alți doctori și asistente".
v v v
Din cauza problemelor de sănătate pe care le-au avut, membrii familiei Linte au simțit pe propria piele că unele cadre medicale, deși nu cer șpagă, îți dau de înțeles că trebuie să ieși cu ceva la interval. Altele, chiar dacă își fac bine treaba fără să-ți ceară nimic, dacă tu, ca pacient, le oferi, gândindu-te că nu se știe când mai ai nevoie de "prestația lor, primesc cu brațele deschise, deși își dau seama că nu te ține punga pentru așa ceva". Așa e natura omului și ei cred că nu are rost să ne ascundem după deget.
Deși conștientizează că normal ar fi ca orice cadru medical să-și facă foarte bine treaba, având în vedere că realitatea din majoritatea spitalelor românești ne oferă un cu totul alt tablou, din păcate, s-a ajuns până acolo încât normalul să fie perceput drept anormal…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7824 secunde