Concubinul e mai stabil față de toți soții pe care i-a avut!

901
Concubinul e mai stabil față de toți soții pe care i-a avut! - 03a0b9fcd90882c4c350be0b524b187d.jpg
Sub eticheta căsătoriei, așteptările privind fidelitatea devin mai laxe. Dimpotrivă, concubinii nu se forțează să stea împreună pentru totdeauna, însă condiționează menținerea relației de calitatea ei. Mai mult, studiile arată că, față de soț, concubinul este un partener mai stabil.
"Și cei doi au trăit fericiți până la adânci bătrâneți" pare o sintagmă de basm, căci în viața reală nu prea se mai întâlnește. Cel puțin asta arată sondajele realizate pe tema trăiniciei căsniciilor. Ferme împotriva instituției căsătoriei, paradoxal, există persoane care se văd, până la adânci bătrâneți, alături de concubin, nicidecum de un bărbat "oficial". Ceea ce unora le dă frisoane pare a fi nereglementarea, până la această oră, a problemei partajului bunurilor achi-ziționate în perioada concubinajului.
"Fiica mea a avut două căsătorii nereușite și a fost, vreo opt ani, foarte nefericită. Ea este o fată bună, dar a avut ghinionul să dea peste niște afemeiați, care au vrut mai mult banii ei. Pentru că avem o singură fată, normal că am ajutat-o. Munca noastră s-a dus și pe partajul cu cei doi gineri, care au ridicat în nesimțire pretenții la banii fetei, care nu a fost interesată niciodată de avere, dar nici nu-și închipuie ce e aia sărăcie. De aproape șase ani, fata noastră e foarte fericită. Are o relație cu un băiat pe care-l vede alături până la bătrânețe. Dar cum s-a jurat că nu se mai ia cu nimeni cu acte, băiatul a înțeles situația. Noi, ca părinți, ne bucurăm că e fericită și o să ne facă și un nepot, sincer nu ținem la acte. Suntem abonați de ani de zile la Cuget Liber și vrem să știm dacă se face partaj între concubini, așa cum se face între soți. O cunoștință mi-a spus că s-ar face, dar nu m-a lămurit deloc. Vă mulțumesc din suflet și sper să înțelegeți de ce nu vreau să-mi dau numele".
v v v
Potrivit actualului Cod Civil, legislația românească nu recunoaște instituția concubinajului. Drept urmare, consilierul juridic Carmen Gigică precizează că relațiile de concubinaj nu produc niciun fel de efecte juridice, cel puțin până la intrarea în vigoare a noului Cod Civil. Așadar, în prezent, spre deosebire de instituția căsătoriei, bunurile dobândite în timpul concubinajului nu sunt considerate bunuri comune ale ambilor concubini. Totuși, bunurile dobândite în perioada concubinajului devin proprietatea fiecăruia dintre concubini potrivit contribuției aduse la achiziționarea lor, pe cote-părți pentru fiecare. Așadar, în cazul unei eventuale despărțiri, va trebui ca persoana interesată să dovedească cu acte și martori tot ceea ce pretinde.

Noul Cod Civil este mai deschis
În schimb, noul Cod Civil impune recunoașterea posibilității părților care trăiesc în concubinaj de a încheia convenții cu privire la bunurile achiziționate din resurse comune. Actul normativ urmează a intra în vigoare la 1 ianuarie 2013. Până atunci, legislația actuală este cea care își produce efectele și în cazul concubinajului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3524 secunde