Pentru sănătatea dv.

Consultul pregravidic, esențial

303
"Eu și soțul suntem foarte tineri, însă vrem să avem un copil. E nevoie de părerea unui specialist pentru a afla dacă e prea devreme să devenim părinți, la 21 de ani?" (Adela Suciu)

v v v

Având în vedere că scopul consultului pregravidic este tocmai acela de a oferi părinților posibilitatea de a decide asupra oportunității unei sarcini care să evolueze în condițiile cele mai bune și pentru a asigura starea generală optimă pentru făt, medicul primar Anca Sima apreciază că el este nu doar foarte important, ci și esențial pentru viitoarea sarcină. Pe scurt, procedura impune ca femeia să fie imunizată față de rubeolă înainte de sarcină, dar trebuie avute în vedere și alte aspecte, precum: controlul optim al afecțiunilor cronice (precum diabetul) înainte de concepție; întreruperea medicamentelor teratogene înaintea concepției; administrarea de medicație ce protejează fătul față de malformații; asigurarea informațiilor necesare viitorilor părinți, astfel încât aceștia să conștientizeze necesitatea ori-cărui test ce poate fi recomandat de către medic.

Pentru viitoarele mame, esențiale sunt și recomandările privind dieta (trebuie să includă alimente bogate în folați și acid folic, zilnic, în lunile ce precedă concepția până la a 13-a săptămână de sarcină). Alte vitamine administrate la momentul concepției pot facilita prevenirea malformațiilor. Fumătoarele trebuie să știe că fumatul descrește rata ovulației, determină accentuarea spermatogenezei anormale etc. Referitor la consumul moderat de alcool, deși nu a fost dovedit a influența negativ fătul, întrucât alcoolul poate traversa placenta și poate afecta creierul fetal, ratele avorturilor spontane fiind mai ridicate în rândul consumatorilor de alcool, el trebuie exclus.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.605 secunde