Contractul individual, modificat peste noapte?

100
"Nu numai că am semnat contractul individual la angajare, acum aproape doi ani, dar am și o copie acasă. Nu apare nicăieri nicio clauză de confidențialitate. Pur și simplu am aflat întâmplător de asta, după ce am spus că dacă nu mi se mărește salariul, o să-mi caut de lucru în altă parte. Este corect, se pot face modificări la contract oricând? Aștept răspuns cu nerăbdare, Irina A."

v v v

Doamnă Irina, nu se pune problema vreunui abuz de principiu dacă, la un moment dat, apar date noi în contractul individual de muncă. Potrivit Mihaelei Crivea, specialist în probleme de muncă, nu doar la încheierea contractului individual de muncă, ci și pe parcursul executării acestuia, în contract poate să apară și o clauză de neconcurență, prin care salariatul să aibă o serie de obligații ulterioare față de firmă. Atenție, însă, aceste modificări se fac numai urmare a unei negocieri la care participă și salariatul, și angajatorul.

Tocmai pentru a evita situații de genului celei expuse mai sus, clauza de neconcurență își poate produce efectele numai dacă în contractul individual apar, concret, activitățile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizației lunare, perioada pentru care își produce efectele această clauză etc.

Limite

Pentru a lămuri mai bine lucrurile, specialista menționează că această clauză își poate produce efectele pentru o perioadă de maximum doi ani de la data încetării contractului individual de muncă. Așadar, pentru ca un salariat să răspundă de încălcarea acestei clauze, mai întâi trebuie să-și cunoască obligațiiile și să semneze pentru asta, chiar dacă ele apar ulterior în contractul individual de muncă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6783 secunde