Cosmetica la domiciliu

232
1 min citire
Se apropie Ziua Femeii, când dorința de a arăta cât mai bine este maximă, machiajul fiind unul din punctele forte ale unui look special. Potrivit specialistei în cosmetică, Bogdana Oancea Stoian, pentru un machiaj de seară în tonuri de violet, primul lucru pe care va trebui să-l faci este aplicarea unui fond de ten cu acoperire medie spre mare, apoi a unui corector, normal, doar în zonele cu probleme. Stratul foarte subțire de pudră compactă care va urma nu va face altceva decât să fixeze fondul de ten. Poți contura după aceea pomeții cu o pudră mai închisă, pentru ca apoi să-i tratezi cu un blush într-o nuanță deschisă de roz. E nevoie ca machiajul ochilor să reziste cât mai mult timp, de aceea poți folosi un primer. Primul fard să fie un maro ciocolatiu în pliul ochilor și puțin deasupra acestuia, uniformizat apoi foarte bine cu ajutorul unei pensule de blending, pentru a delimita pleoapa mobilă. După care, cu o pensulă plată aplici, pe întreaga pleoapă mobilă, un fard mov într-o nuanță medie. Pentru a accentua privirea, la baza genelor superioare, cât și pe pleoapa inferioară aplici un creion negru întins foarte bine. Urmează un fard negru mat, amestecat cu nuanța de pe pleoapa mobilă, pentru a face o trecere cât mai lină de la conturul negru la fardul mov. Pe pleoapa inferioară, cu ajutorul unei pensule creion trebuie aplicat același fard mov, pentru a "îmblânzi" fardul negru. Pe sprâncene se poate aplica un fard alb, pentru a lumina arcada. Ochii vor fi rimelați, iar pentru buze, ideal ar fi un ruj într-o nuanță apropiată de cea naturală, peste care se aplică puțin gloss incolor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0257 secunde