Cosmetica la domiciliu

73
Cosmetica la domiciliu - sitecosmetica-1404750209.jpg

Articole de la același autor

Măștile cosmetice sunt considerate un… exercițiu obligatoriu din când în când, pentru ca tenul să arate frumos și proaspăt, iar procesul de îmbătrânire să fie întârziat. Însă, aplicarea acestora nu trebuie făcută înainte de a cunoaște niște reguli de bază. Iar una dintre regulile de la care nu trebuie să se facă rabat, potrivit specialistei în cosmetică, Bogdana Oancea, este aceea ca în timpul

cât masca este aplicată pe piele (atât pe față, cât și pe gât, ocolind zona ochilor și a gurii), este să stați cât mai relaxată. La fel de important pentru eficiența tratamentului este ca și lumina din încăpere să fie cât mai slabă. Și nu în ultimul rând, poziția culcat este obligatorie pentru ca tratamentul să-și atingă scopul. În fond, supliciul nu pare mare, având în vedere că masca se îndepărtează după numai jumătate de oră.

Tehnici de îndepărtare

Atenție, însă, nici îndepărtarea măștii nu se face oricum, fiind obligatoriu să folosim numai apă călduță. Iar după spălare, o bligatoriu să se aplic e și comprese calde cu infuzie de mușețel. Un alt truc este ca peste pleoape să se pună felii de castravete sau pliculețe de ceai (gălbenele, albăstrele, tei, sunătoare, mușețel).

Important! Înainte de aplicarea măștii, tenul, dar și gâtul trebuie să fie curățate foarte bine. Dacă se trece cu vederea acest lucru, rezultatul nu va fi pe măsura așteptărilor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 08 Iulie 2014
Stire din Cetățenești : Înghețată de casă
Marţi, 08 Iulie 2014
Stire din Cetățenești : Calendar
Marţi, 08 Iulie 2014
Stire din Cetățenești : Urmăriți de ghinion?
Luni, 07 Iulie 2014
Stire din Cetățenești : Ce gătim astăzi
Luni, 07 Iulie 2014
Stire din Cetățenești : Calendar
Pagina a fost generata in 1.5666 secunde