Cum conduceți mașina pe timp de ploaie (1)

457
1 min citire
Cum conduceți mașina pe timp de ploaie (1) - 84659ce486a65af61d72685cdd4f973d.jpg
Este înspăimântător să pierzi controlul asupra mașinii pe udătură. Potrivit specialiștilor, acest necaz poate fi prevenit dacă țineți cont de câteva reguli:
l Conduceți încet și cu atenție îndeosebi în curbe. Volanul și frâna trebuie tratate cu blândețe. Când doriți să încetiniți sau să opriți, nu bruscați frâna. Veți bloca roțile și veți intra în derapaj. Deci: ușor cu frânele! Mențineți o presiune ușoară pe pedala de frână.
l Dacă ați intrat în derapaj, rămâneți calm, luați ușor piciorul de pe accelerație și încercați să orientați botul mașinii în direcția dorită. Dacă nu aveți ABS, nu folosiți frânele. Dacă aveți ABS, acționați frâna ferm și controlați derapajul.
l Dacă derapajul pe udătură vă sperie, acvaplanarea vă va zgâlțâi nervii. Acvaplanarea are loc atunci când apa din fața anvelopei se acumulează mai repede decât o poate îndepărta roata. Presiunea apei va provoca ridicarea mașinii și alunecarea acesteia pe stratul subțire de apă dintre roată și șosea. În acest moment, mașina nu mai are niciun fel de contact cu drumul și sunteți în pericol de a aluneca pe altă bandă sau chiar în afara șoselei.
Pentru a evita acvaplanarea, mențineți presiunea corectă în pneuri și verificați ca profilul să nu fie uzat. Încetiniți când șoseaua este udă, evitați bălțile și încercați să mergeți pe urmele vehiculului din față. Dacă pneul e uzat, schimbați-l urgent!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0716 secunde