Cum desființezi un testament notarial? E suficient dacă-l rupi?

6850
Cum desființezi un testament notarial? E suficient dacă-l rupi? - 6septfondtestament2-1346938736.jpg

Articole de la același autor

Un testament, întocmit la notar sau scris de propria mână, poate fi revocat ori de câte ori testatorul (cel care lasă bunurile de-o viață) are un motiv să-i aducă unele modificări sau să-l desființeze în totalitate. Pentru ca modificările ulterioare să fie valabile, nu trebuie făcute după bunul plac, ci cu respectarea legii.


"Am doi copii, soția nu mai trăiește, mă mai supără una, alta… am nevoie de medicamente, iar pensia nu-mi ajunge" - și-a început povestea un bărbat în vârstă de 72 de ani. Considerând că dacă va face un testament în timpul vieții, își va asigura o bătrânețe liniștită, iar copiii nu vor avea discuții în privința moștenirii. De aceea: "În anul 2008, i-am chemat pe amândoi și le-am spus că vreau să fac testament. Le-am împărțit averea pe din două, iar testamentul l-am făcut la notar, să fie totul clar. Le-am pus condiția ca atâta cât mai am de trăit, să mă ajute amândoi cu câte 200 lei pe lună de fiecare. La început, băiatul mai mic îmi dădea 250 de lei pe lună. Din februarie 2009 și până în ziua de azi, a uitat de înțelegere și n-a mai dat niciun bănuț. Boala mea s-a agravat, iar băiatul mare a făcut un împrumut la bancă să mă pot opera, nu se mai descurcă nici el, are familie, copii, iar eu am nevoie în continuare de tratament. Sunt foarte supărat și vreau să desființez testamentul. E suficient dacă-l rup? Mai există vreo cale să-l scot pe cel mic din testament? Nu merită nimic, că n-are suflet!".

Testamentul făcut la notar nu se rupe

Legiuitorul s-a gândit și la astfel de situații, realitatea a demonstrat că nu sunt o excepție, dimpotrivă, conflictele pe tema succesiunii, cu sau fără testament prealabil, sunt nenumărate.

În ceea ce privește însă desființarea (revocarea voluntară, în ter-meni juridici) a unui testament, categoric, acest lucru este permis de lege, însă în niciun caz un testament întocmit la notar nu poate fi anu-lat prin simpla distrugere. Potrivit notarului Dorina Marincă, un testament nu poate fi revocat, în parte sau în totalitate, decât tot printr-un act autentic notarial sau printr-un alt testament, făcut ulterior revocării primului document.

Referitor la testamentul care desființează un testament anterior, acesta poate fi întocmit într-o formă diferită de aceea a testa-mentului revocat, ceea ce înseam-nă că se pot face modificările dorite de către proprietarul averii lăsate moștenire.

Mai departe, va fi grija notarului să înscrie imediat revocarea testa-mentului în Registrul Național Notarial. Existând o evidență clară a modificărilor survenite, even-tualele discuții pe tema testamen-tului inițial nu-și mai au rostul.

Ce tip de testament poate fi distrus

Există și percepția că un testament, pentru a nu-și mai produce efectele, poate fi distrus în timpul vieții testatorului (cel care lasă moștenirea) și cu asta, basta!. Într-adevăr, testatorul poate revoca prin distrugere, ștergere sau rupere un testament, însă numai dacă este scris de mâna sa (olograf), distrugerea unui testament notarial nefiind permisă. Atenție, dacă un testament olograf nu este distrus în totalitate, ci doar modificat, este nevoie ca testatorul să-și pună semnătura pe acel document. Dacă se va dori însă întocmirea unui alt testament olograf, e bine de știut că testamentul ulterior nu îl revocă pe cel anterior decât în măsura în care conține dispoziții contrare sau incompatibile cu acesta.

Răzgândire la… răzgândire!

În plus, notarul a mai precizat că o persoană are voie să modifice sau să revoce un testament ori de câte ori consideră de cuviință: "Mulți sunt de părere că un testament întocmit la notar e bătut în cuie, deci nu mai poate fi modificat dacă testatorul își dorește acest lucru din rațiuni personale. Nici vorbă! Numai că astfel de revocări trebuie făcute în mod expres prin acte notariale autentice sau prin noi testamente". În termeni mai simpli, ori de câte ori un testator de răzgândește, pen-tru a nu se amesteca lucrurile și a nu se crea viitoare confuzii, notarul este obligat să înregistreze docu-mentul în Registrul Național Notarial. Or, în aceste condiții, nu mai există posibilitatea ca un moștenitor să se poată folosi de un testament mai vechi, ulterior modificat, fie și pentru a-i induce în eroare pe ceilalți succesori.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4644 secunde