Cum să devii o femeie puternică

186
Tradiția de a le sărbători pe reprezentantele sexului frumos (sau slab!) în ziua de 8 Martie, datează pe meleagurile noastre de circa un secol. Considerate cele mai importante ființe din lume, femeile se desprind astăzi, doar este ziua lor, din nebunia cotidiană și se lasă răsfățate, fiecare în funcție de mediul în care trăiește, de gradul de emancipare și de independență financiară la care a ajuns. Din păcate, sunt destule femei care, prin felul de a fi și a se comporta, se consideră și sunt percepute de cei din jur ca ființe slabe.

Primul pas ce trebuie făcut pentru a trece în cealaltă tabără, potrivit psihologului Alina Pandrea, este redobândirea încrederii în forțele proprii, lipsa de încredere sau încrederea scăzută fiind alimentate, de regulă, de tot felul de amintiri negative, dar și de gândul că "Numai mie mi se putea întâmpla una ca asta!". Pentru a nu cădea la infinit în această capcană e nevoie de controlarea gândurilor și a emoțiilor, de ștergerea din memorie a tot ce este neplăcut. 

Înfruntarea temerilor este o altă cale de mărire a încrederii în sine, urmată de ceea ce psihologii denumesc egoismul pozitiv, când oamenii (în special femeile), au tendința de a face orice doar pentru că le lipsește curajul de a spune "nu". Aceste persoane ajung să fie "folosite" de cei din jur: copii, frati, părinți, prieteni sau colegi, tocmai pentru că se mizează pe slăbiciunea lor. De aceea, înainte de a accepta să ajuți pe cineva, gândește-te cum îți va afecta acest lucru viața. 

Sănătatea, cea mai scumpă avere! Întrucât femeile slabe sunt mai predispuse la stări depresive, esențială este dieta sănătoasă. Cât privește frumusețea, dacă e nevoie să fie îmbunătățită, atunci nu e loc de ezitări, dar trebuie făcută pentru propria persoană. Comparațiile cu alții și încercarea de a respecta standardele impuse de societatea modernă, care promovează ideea unui corp perfect, sunt la fel de distructive. Dacă la toate astea se adaugă alte două ingrediente, respectiv onestitate și sinceritate, distanța față de femeia slabă se va scurta considerabil, este de părere psihologul. 

În speranța că s-au dus vremurile în care femeia era… programată să devină sexul slab, mereu cu un pas în urma bărbatului, psihologul dorește reprezentantelor sexului frumos să petreacă relaxate și să se simtă mai puternice ca oricând! La mulți ani!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 07 Martie 2013
Stire din Cetățenești : Ce gătim astăzi
Pagina a fost generata in 1.4761 secunde