Ai atâtea lucruri de făcut azi și nu ai idee cum să o scoți la capăt. La muncă, proiectul nu e gata, prin frigider suflă vântul, școala ai pus-o în cui și nu ți-ai mai văzut prietenii de zile întregi.
Le poți face pe toate, în întregime și în timp real dacă înveți să te organizezi eficient. Ai nevoie doar de câteva sfaturi prin care specialiștii te ajută să reușești în acest sens:
Scoate din peisaj tot ce te poate distrage
l Când nu ai chef să faci un anume lucru, te distrage orice mic zgomot. Tragi cu urechea la discuții, mai verifici mailul, te mai uiți prin meniul tele-fonului și așa pierzi timp prețios. Elimină rând pe rând ce te întrerupe ca să reușești să te concentrezi mai bine.
l Nu uita să îi anunți și pe cei din jur că ai treabă și că vrei să fii lăsat în pace.
l În afară de cazul când e vreo urgență, evită orice tentație.
Învață să-ți cunoști ritmul
l Poți să începi cu ce e mai greu, când ești mai odihnit și să termini cu activități care îți fac plăcere.
l Dacă te apuci de mai multe lucruri deodată riști să nu le faci bine.
l Mai bine încet și bine, decât repede și prost.
l Nu amâna pe mâine ce poți face azi. Nu tot timpul facem ceva ce ne place, dar nu avem încotro. Mâine te vei descurca și mai greu dacă te aglomerezi.