Cum se obține cardul European de sănătate

883
2 min citire
Cum se obține, unde și cât timp este valabil un card European de sănătate?" (Diana Leța).
xxx
Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate este documentul care conferă titularului dreptul de a beneficia de asistență medicală necesară în cursul unei șederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene. Acesta se eliberează asiguratului numai în situația deplasării pentru ședere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene, putând fi utilizat de către asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România numai pe teritoriul Uniunii Europene. Prin ședere temporară se înțelege deplasarea unei persoane în unul dintre statele membre ale UE, pentru motive turistice, profesionale, familiale sau pentru studii, pentru o perioadă de timp de cel mult șase luni.
Procedura de obținere
În vederea eliberării cardului, persoana asigurată va depune la Casa de asigurari de sănătate la care este luat în evidență o cerere documente care să ateste calitatea de asigurat. Casa va face verificări privind calitatea de asigurat a persoanei, urmând ca în situația în care cererea este aprobată, costurile tipăririi fiind suportate din Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate.
Emiterea cardului european nu poate fi refuzată de Casa de asigurări de sănătate decât în situația iîn care asiguratul nu face dovada plății la zi, pe ultimii cinci ani, a contribuției de asigurări sociale de sănătate.
Cardul European se eliberează în termen de șapte zile lucrătoare de la data înregistrării cererii la Casa de asigurări de sănătate. În cazul în care circumstanțe excepționale împiedică eliberarea acestui tip de card, Casa va elibera un certificat provizoriu de înlocuire a documentului. Perioada de valabilitate a Cardului european este de șase luni de la data emiterii. Serviciile medicale acordate în baza cardului european nu trebuie să depășească ceea ce este necesar din punct de vedere medical în timpul șederii temporare în statul membru al Uniunii Europene. Aceste servicii se acordă asiguratților români în conformitate cu legislația statului membru al Uniunii Europene în care se deplasează titularul Cardului european.
Cardul nu acoperă situația în care persoana asigurată se deplasează în UE cu scopul de a beneficia de tratament medical. Titularii Cardului European emis de unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, în perioada de valabilitate a cardului, beneficiază de servicii medicale în România în aceleași condiții ca și persoanele asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din țara noastră. În acest sens, furnizorii de servicii medicale aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate au obligația de a acorda asistență medicală necesară, urmând a evidenția și raporta distinct caselor de asigurări sociale de sănătate serviciile medicale acordate pentru aceste categorii de persoane.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0282 secunde