Cum se procură armele neletale

899
2
Cum se procură armele neletale - 15novarmebilecauciuc-1352990313.jpg
"Stau pe strada Traian din Constanța, s-au dat cam multe spargeri în ultimul timp pe aici. Soțul este navigator, acum e plecat, dar mi-a spus la telefon să-mi cumpăr o armă cu aer comprimat, ca să mă apăr, că sunt mai tot timpul singură. Cât durează până primești așa ceva, de ce acte e nevoie și dacă oricine are dreptul ăsta?" (L.O.).

v v v

Potrivit reglementărilor, în vederea autorizării procurării armelor neletale, respectiv arme cu aer comprimat și cu bilă de cauciuc, cetățeanul român sau străinul cu domiciliul ori cu reședința în România trebuie să depună la organul de poliție în a cărui rază teritorială domiciliază sau, după caz, își are reședința, un dosar cu următoarele documente: a) cerere-tip; b) actul de identitate al solicitantului, în original și în copie; c) un certificat medical eliberat de o unitate sanitară specializată cu cel mult șase luni înaintea depunerii cererii, din care să rezulte că nu suferă de una dintre afecțiunile stabilite de Ministerul Sănătății care fac imposibilă autorizarea pentru a deține sau, după caz, a purta și a folosi arme și muniții, și că este apt să dețină astfel de arme și muniții; d) certificat de cazier judiciar; e) aviz psihologic din care să rezulte că solicitantul este apt să dețină, să poarte și să folosească arme și muniții, eliberat cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii, de un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de teste, atestat în condițiile legii; f) două fotografii color cu dimensiunea 4 x 5 cm; g) dovada achitării taxelor pentru autorizare, prevăzute de legislația în vigoare; aceleași ca pentru armele letale

Termen de eliberare: După depunerea documentelor, solicitantul trebuie să aștepte 30 de zile lucrătoare, iar valabilitatea autorizației este de 90 de zile, termen ce poate fi prelungit o singură dată pentru aceeași perioadă. 

Comentează știrea

Alin
16 noiembrie 2012
Sfat

Cu un rahat de arma neletala nu faci decat sa enervezi talharul care-ti intra in casa si care e hotarat chiar sa te ucida daca te ratoiesti la el. In plus,ai o gramada de restrictii care daca sunt respectate,practic nu te ajuta sa te aperi in timp real.Pana sa-ti scoti munitia si arma de sub cheie,ai deja capul crapat.Hotii nu negociaza,ei ataca fara mila!Mai bine invata cum sa folosesti obiecte din casa,care pot fi mai eficace decat cacatul de pistol cu bile sau basini!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 08 Septembrie 2010
Stire din Cetățenești : "Am ajuns proprietar fără voia mea!"
Pagina a fost generata in 0.3428 secunde