SEMNALE

"Am ajuns proprietar fără voia mea!"

2990

Articole de la același autor

Susține că din cauza unui cadastru incorect, s-a trezit cu firul derelei comunale pe proprietatea lui, imputând primăriei Cumpăna că nu-i permite să construiască mai nimic în curtea sa.

În replică, primăria precizează că prin amplasarea unor construcții pe firul apei, reclamantul încalcă legea, opunându-se în același timp și realizării unui amplu proiect din fonduri europene pentru regularizarea firului de apă Cumpăna - Lazu, ce urmează a fi realizat de Administrația bazinală de apă Dobrogea Litoral (Apele Române).
"În urmă cu câțiva ani, am fost un cumpărător de bună credință a două imobile situate în comuna Cumpăna, cu terenul aferent. Între timp, au început să apară probleme legate de un fir de apă (derea) și nu pot face mai nimic pe proprietățile mele. Am constatat, în timp, că totul mi se trage de la faptul că proiectantul nu a executat bine primul cadastru și nu a constatat că un vecin a mutat gardul pe proprietatea mea. Mai mult, angajații primăriei nu au verificat primul cadastru, au permis vânzarea de mai multe ori a acestor imobile, iar la o a treia vânzare, s-a constatat că sunt intrat pe firul de derea, adică am devenit proprietar fără voia mea. De unde vine apa, pe firul derelei, peste drumul principal, s-au construit alte două vile, lăsând un canal de doar 90 centimetri, pe unde abia mai poate să curgă acest fir de apă. Le-am explicat și celor de la Apele Române situația, că am ajuns proprietar pe firul apei fără voia mea, însă mi s-a spus că firul apei trebuie să fie liber, pentru că urmează să se facă un proiect de amenajare cu bani de la Guvern. Nu înțeleg cum vecinul din stânga mea a construit pe hotar și nimeni nu i-a spus nimic, iar vecinul din dreapta are canalizare chiar pe firul apei și nimeni nu ia nicio măsură. Nu doresc decât liniște și să fiu lăsat în pace pe proprietatea mea!" – ne-a spus C. Marian.

Somat să demoleze foișorul
Urmare discuțiilor anterioare, cât și a constatărilor făcute la fața locului, prin adresa nr. 7604 din 20.08/2010, primăria Cumpăna îi solicită cititorului nostru sistarea imediată a lucrărilor de construire și amenajare în zona firului de derea, cu atât mai mult cu cât fusese informat că zona va fi supusă unor ample lucrări de Apele Române, proprietarul derelei cu pricina. I se atrage, de asemenea, atenția că prin nerespectarea acestei cerințe, încalcă Legea nr. 50 din 1991 (art. 26, lit a), actualizată și republicată, fiind pasibil de sancționare cu amendă.

"S-a greșit inițial cadastrul, însă nu putem persista în eroare!"
Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a confirmat erorile anterioare de cadastru, precizând că, între timp, ele au fost corectate și că C.M. nu se poate agăța la nesfârșit de faptul că primul cadastrist nu avea voie să prindă în lucrare firul de apă, întrucât nu e proprietatea primăriei, ci a Apelor Române. Mai mult, respinge vehement ideea că alți proprietari din comună ar fi favorizați de primărie ("Să vină să demonstreze că le-am dat voie vecinilor să ocupe firul de apă al derelei!") și face precizarea că toți cei care au acoperit într-un fel sau altul dereaua, deși au fost inițial atenționați că nu au voie să facă acest lucru, au fost, de asemenea, somați să elibereze perimetrele afectate: "Noi curățăm tot timpul firul de apă, pentru că dacă plouă mult se umflă și ne inundă. Or, oamenii sunt speriați de inundații. Mai mult, Apele Române ne-au dat și nouă sarcină să eliberăm zona, pentru că urmează să se demareze un amplu proiect din fonduri europene pentru regularizarea firului de apă Cumpăna – Lazu, ca să se evite orice fel de probleme!" – ne-a mai spus primarul, care apreciază că prin refuzul sistematic de a demola foișorul care prinde și firul de apă, construit și fără autorizația primăriei, C.M. se opune cu bună știință realizării unui proiect de anvergură, cu atât mai necesar cu cât cetățenii din zonă au trăit experiența neplăcută a inundațiilor cauzate de astuparea pe unele porțiuni a derelei.
"Degeaba arată cu degetul spre alții, pentru că majoritatea celor care aveau pe firul apei cotețe și alte acareturi le-au dărâmat. Cu așa ceva nu ne jucăm, chiar dacă nu ar fi vorba de proiectul despre care v-am vorbit! Vreau să-i asigur pe toți că primăria își susține toate acțiunile cu documente, că erorile de cadastru au fost corectate și că facem totul în litera legii!" – a completat Mariana Gâju, care speră că oamenii se vor conforma de bună voie dispoziției primăriei. "Este adevărat că s-au pus WC-uri deasupra derelei, dar și cei care le-au făcut au primit hârtii și sperăm să nu fie nevoie să intrăm cu forța peste ei. Ideal ar fi să-și recupereze materialele și să intre în legalitate. Încăpățânarea unora nu ajută la nimic, dimpotrivă!" – a conchis primarul localității Cumpăna, care îi transmite cititorului nostru că nu este nevoie să cedeze niciun metru pătrat din proprietatea sa, ci doar să se conformeze legii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2926 secunde