Cum "stă treaba cu băgatul în seamă!"

135
Cum

Articole de la același autor

"Suntem pensionari și suportăm cu stoicism acuzele concetățenilor noștri cum că ne place să întindem mâna la tot felul de ajutoare sau pomeni - cum le spun ei. Așa o fi, nu-i contrazic, dar eu, ca pensionară, n-am întins mâna niciodată, la nicio sacoșă. Poate că aș fi avut și eu nevoie, am fost toată viața asistentă medicală, iar pensiile pentru branșa noastră sunt, pot spune, o mare rușine. Dar am și eu mândria mea. Totuși, mă tot întreb cum stă treaba cu băgatul în seamă al bătrânilor, în general, de către politicienii care au ajuns în Parlament și Senat cu votul nostru. După ce se tolănesc în fotolii, poate ne sprijină prin vorbe, în realitate, eu una n-am simțit mai nimic bun. Dar cum vin niște alegeri, cum brusc își aduc aminte și vin buluc spre noi, eterna masă de manevră!" – ni s-a confesat Alexandra, o pensionară care folosește acest prilej pentru a-i încuraja pe toți pensionarii să se înscrie în Uniunea Pensionarilor, filiala Constanța: "Se plătește o cotizație simbolică, doar 10 lei pe an, dar se fac multe acțiuni, mai ales morale, pentru că avem mare nevoie de susținere morală. De exemplu, astăzi, s-a organizat un pelerinaj la obiectivele din sudul Dobrogei ce merită văzute, o mare bucurie și o ocazie de socializare. Plus că mereu se fac acțiuni care să ne aducă puțină bucurie, oameni speciali ne sponsorizează. Dar cel mai important că aici e locul în care nu ne simțim băgați în seamă doar în campaniile electorale!". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.566 secunde