Ața dentară.
De câte ori trebuie folosită
99
Articole de la același autor
Ce este interzis să cumperi cu bonuri de masă
06 Decembrie 2013
"Cum se dă ajutorul pentru mame singure?"
14 Decembrie 2013
Când riști să plătești, "ca fraierul", la întreținere
20 Decembrie 2013
De ce-o fi așa de lung drumul dosarului de daună auto?
05 Decembrie 2013
"Am început să folosesc ață dentară, dar numai când îmi aduc aminte, pentru că, în familie, nu avem acest obicei. Cred că m-ar ajuta să aflu de la un specialist de câte ori pe zi trebuie să ne ajutăm de ața dentară. Întreb asta, pentru că-mi sângerează gingiile după ce o folosesc. Cu stimă, Anamaria".
v v v
Potrivit medicului dentist Loredana Stănică, s-a ajuns la concluzia că ața dentară trebuie folosită o dată pe zi, timp de trei minute. Așadar, nu e cazul să se apeleze la această formulă de îndepărtare a resturilor alimentare tot de atâtea ori cât se recomandă periajul dinților. În plus, nu se impune un anumit moment al zilei pentru aplicarea acestei tehnici. Nu e nicio problemă dacă folosiți ața într-o pauză, la locul de muncă, sau la ore târzii ale serii. Important este ca dinții să fie curățați astfel înainte de culcare.
La fel de important este ca ața să nu fie folosită cu mișcări bruște, care să agreseze ori să producă sângerări la nivelul gingiilor. Așadar, periați-vă dantura și folosiți ața dentară în mod constant, căci dacă veți avea acest obicei, sănătatea dinților va avea numai de câștigat.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 08 Octombrie 2013
Luni, 09 Septembrie 2013
Luni, 15 Octombrie 2012