"Ca și când n-ar fi destul că am un mare necaz în familie, am și gura uscată, dar rău de tot, nici nu pot să înghit. Este un semn de boală sau e de la emoții? Mi-ar fi de folos niște sfaturi? Vă mulțumesc, Valentina Damian".
v v v
Doamnă Damian, senzația de gură uscată sau xerostomia, cum este denumit în termeni medicali acest sindrom, arată că fluxul salivar este mai mic. Potrivit dr. Anca Sima, medic primar în cadrul Clinicii Homeomed, la necaz, stres, în momente de nervozitate accentuată, aproape nimeni nu este ocolit de senzația de gură uscată. Însă, lucrurile pot deveni cu adevărat problematice dacă aveți gura uscată tot timpul, iar starea este însoțită și de o senzație jenantă. În asemenea situații, gura uscată poate fi paravanul unor probleme medicale cu adevărat grave. Așa stând lucrurile, medicul vă recomandă să luați legătura cu un specialist, pentru a afla care este adevărata cauză a ceea ce vi se întâmplă.
Posibile cauze
Există mai multe posibile cauze pentru care glandele salivare nu-și îndeplinesc corect funcția, din care enumerăm: efectele secundare ale unor medicamente, bolile care afectează glandele salivare, ca diabetul, limfomul Hodgkin, boala Parkinson, HIV/SIDA, sindromul Sjogren, pot avea ca efect gura uscată. Alte cauze sunt radioterapia, chimioterapia, menopauza, ca și fumatul. În cazul fumătorilor, senzația de gură uscată apare de la țigarete mai tari, pipă sau trabuc.