De ce au rămas cu buza umflată 1.600 de acționari?

867
4 min citire
De ce au rămas cu buza umflată 1.600 de acționari? - 22novfond-1321976056.jpg
Cu toate că drepturile lor, cel puțin pe hârtie, ar fi reprezentat 25 la sută din profitul anual al unei societăți de exploatare viticolă, ai cărei acționari sunt din anul 1992, oamenii susțin că nu au primit, niciodată, nici măcar un leu.
În numele celor care încă mai speră să se întâmple un miracol, Florea Călin, acționar la SC Agrostral SA Aliman, județul Constanța, societate care dispune de 500 hec-tare de viță nobilă, este hotărât să lupte pe orice cale pentru recupe-rarea sumelor cuvenite, din simplul motiv că nu suportă "lăcomia nestăpânită" și nedreptatea: "Am făcut infarct în sala de judecată, patru zile am fost în comă, dar chiar și așa, mă simt dator să mă zbat până la capăt pentru aflarea ade-vărului. Este strigător la cer! Deși sumele ce ni le datorează societatea sunt de ordinul miliardelor de lei, noi nu am primit nimic și nimeni nu-i întreabă pe cei răspunzători ce au făcut cu banii!".
A urmat lupta în instanță
După 12 ani de așteptare, când datoriile societății față de acționari depășiseră 10 miliarde, Florea Călin s-a prezentat în audiență la conducerea tribunalului, dorind să afle dacă legislația permitea acționarilor retrocedarea în natură a terenurilor și retragerea din societate a suprafețelor ce li se cuveneau fiecăruia, el având de recuperat 1,5 hectare de viță nobilă, pe care ar fi dorit să le lucreze cu forțe proprii: "Răspunsul doamnei președinte a fost afir-mativ, explicându-mi că legea prevede retrocedarea, iar acolo unde nu este posibilă retroce-darea, există obligația de a mi se plăti despăgubiri, îndrumându-mă să depun o cerere la societate în acest sens. Cu număr de înregistrare și să notific la un executor judecătoresc de la Medgidia. M-am conformat, am plătit o taxă de 60 de lei la biroul executorului, dar omul s-a opus, încălcând legea". A urmat o altă întrevedere cu conducerea tribunalului, a solicitat și o audiență la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, fiind îndrumat să acționeze societatea în judecată pentru "nesupunere și încălcarea Legii 1/2000 și OUG nr.10/2001". Așa se face că la data de 15 septembrie 2004, prin dosarul nr. 3348, s-a îndreptat împotriva societății de vinificație. Bărbatul susține că instanța i-a respins acțiunea ca nefondată, invocându-se lipsa calității pro-cesuale. Aceeași soartă a avut-o și al doilea demers în justiție, tot din același motiv. Bătăios din fire, în 2005, Florea Călin a deschis un al treilea dosar, cu nr. 5602 din 03.05, care i-a fost din nou respins, tot din cauza lipsei calității procesuale: "Acei magistrați care au avut înțelegerea să mă îndrume mi-au spus clar că cei de la Medgidia au încălcat grav legile statului. Pentru că nu am avut bani să-mi pun avocat, și-au bătut joc de mine! Veneau persoane din țară care ridicau struguri cu vagoanele, iar pe acționari ne prosteau în față că nu a fost producție, că nu sunt bani și nu au de unde să ne dea cota cuvenită".
Vor să sesizeze forurile europene
Cu o listă foarte lungă de nemulțumiri, pe care au adresat-o și auto-rităților române, dar fără rezultat, acționarii sunt hotărâți să depună plângeri autorităților europene și pentru faptul că, între timp și fără ca vreun acționar să fie informat, pe motiv că s-ar afla în pragul falimentului, cineva le-a spus că societatea ar fi fost vândută, fără ca acționarii să fie măcar informați.
Cazul, învăluit în ceață
Secretarul primăriei din comuna Aliman, Viorel Crăciun, al cărui tată a fost acționar al SC Agrostral SA, ne-a spus că din informațiile pe care le deține, în urmă cu doi ani, societatea cu pricina a intrat în proces de lichidare, apoi a fost vândută: "Via există, actualul proprietar este SC Nostalgic SRL. Au început să întinerească plantația, oamenii muncesc acolo din 2008. În problema asta am auzit că s-au făcut cercetări, probabil că procedurile au fost corecte. Sub pretextul că toate acțiunile cu valoarea respectivă, la înființarea societății au fost trecute în capi-talul social al acesteia, iar partea acționarilor, probabil, fiind prea mică, nu i-a luat nimeni în seamă. Au greșit și ei, pentru că la ședințele AGA au venit prea puțini. În concluzie, acționarii, printre care și tatăl meu, au rămas fără nimic, și fără acțiuni".
Întrucât reprezentantul actualului proprietar nu a putut fi contactat, îl așteptăm la redacție, pentru a-și expune punctul de vedere pe marginea celor sesizate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 10 Septembrie 2011
Stire din Eveniment : Acțiuni ale polițiștilor constănțeni
Pagina a fost generata in 0.0343 secunde