Povestea mea
Dezmoștenită din... amor!
604
Povestea Amaliei Grigore, o năvodăreancă în vârstă de 31 de ani, pare desprinsă dintr-o telenovelă. Pe când avea șapte ani, părinții ei s-au despărțit, iar instanța a decis să fie încredințată spre creștere și educare tatălui său, de care, dealtfel, era teribil de atașată. Între timp, mama acesteia s-a recăsătorit și a plecat în Canada, iar Amalia și-a continuat liniștită viața alături de tatăl ei, fără să intuiască lovitura dură pe care o va primi într-o zi.
"Până în ultimul an de facultate, tata mi-a fost cel mai bun prieten, îndrumător, sfătuitor. Avea un talent extraordinar să joace și rolul de tată, și pe cel de mamă, încât n-am simțit niciodată că femeia care mi-a dat viață nu este alături de mine. Iar atunci când îi sugeram să se recăsătorească, de fiecare dată ocolea subiectul cu abilitate. Niciodată n-aș fi bănuit că prietena mea cea mai bună avea
să-i sucească așa de tare mințile, încât să-l bage prematur în mormânt.
Eram studentă la Medicină, în anul IV, și locuiam cu chirie în București, într-un bloc din zona Gării de Nord. Observasem că Ana, cea mai bună prietenă a mea, cu care împărțeam aceeași cameră, pusese ochii pe tatăl meu, cu toate că era logodită cu un fost coleg de liceu. La început, m-am amăgit cu ideea că ima-ginația mea a luat-o razna. Ceea ce m-a determinat să deschid bine ochii atunci când venea tata în vizită la București era faptul că Ana începuse să se plângă non-stop că familia ei are nevoie de mulți bani pentru a-și salva firma de la faliment."
Uneori te arzi și nu mai poți face nimic…
Tatăl Amaliei a intrat în jocul Anei, iar cei 51 de ani de viață pe care-i trăise până atunci, în decență, se pare că nu au fost suficienți să-l facă mai circumspect într-o relație cu o persoană de vârsta propriei fiice. "Un timp au reușit să se ascundă de mine, dar la un moment dat… ulciorul s-a spart. Nici atunci nu au recunoscut o iotă din bănuielile mele, tot ei făcând-o pe supărații și acuzându-mă de paranoia. Treptat, vizitele tatei la București au început să se rărească. Ana își schimbase și ea atitudinea față de mine, doar avea motive serioase, nu? Urma sesiunea de iarnă, iar ea a profitat de acest moment, acuzându-mă că am stresat-o mult și că se vede nevoită să se mute în altă parte. În seara următoare a dispărut fără să-mi lase măcar adresa, iar la facultate mă evita, făcând-o pe supărata. Am intrat în sesiune, aveam prea mult de învățat ca să mai am în vedere și ce puneau ei la cale".
Amalia își amintește că în acea perioadă tatăl ei a vizitat-o de două ori, aducându-i pachete consistente, pentru a face față examenelor, cum îi era obiceiul. Ulterior, a aflat că aceleași gesturi îi erau rezervate și prietenei comune, Ana. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Problema de familie pe care Ana o avea era în continuare nerezolvată. "L-a convins pe tatăl meu, așa cum numai o femeie șireată și es-croacă știe, să vândă apartamentul cu patru camere din Constanța, în care locuiam și eu, și să se mute împreună, într-o garsonieră închiriată, promițându-i că atunci când ai săi vor repune firma pe picioare, se va lăsa dusă de el la ofițerul Stării Civile. Tata s-a conformat orbește. După examene, când am sunat la ușa apartamentului din Constanța, mi-a răspuns noul proprietar. La telefon, tata mi-a povestit cum stau lucrurile, punându-mă în gardă că Ana va fi noua lui soție. Mi-a recomandat atunci să mă duc la bunici, la Mangalia. N-am avut de ales…".
Stresul și canicula i-au venit de hac…
La începutul lunii iulie, Amalia a primit o scrisoare de la un om aflat în pragul morții, nimeni altul decât tatăl ei. În cuvinte alese cu grijă, încerca să-i explice motivele care l-au determinat s-o dezmoștenească în acest fel grosolan. Toate vorbele lui musteau de ură împotriva tinerei care, după ce s-a folosit de el, l-a părăsit fără nici o remușcare. "Abia atunci am aflat că escroaca ne-a furat totul: și casa, și bijuteriile mamei, și tablourile, ce mai, toate bunurile de valoare. A rămas doar mobila, pe care am reușit s-o recuperez. În aceste condiții, oare mai există vreo posibilitate să-mi recuperez casa de la această escroacă?".
Obiectul moștenirii nu există
Legea definește moștenirea ca un drept de succesiune, prin care totalitatea bunurilor materiale rămase de la o persoană decedată intră în posesia altei (sau altor) persoane rămase în viață. La deschiderea procedurii succesorale notariale, primul lucru care trebuie făcut este inventarierea bunurilor succesorale. Or, în cazul tatălui dumneavoastră, acestea nu există.
Povestea Amaliei Grigore, o năvodăreancă în vârstă de 31 de ani, pare desprinsă dintr-o telenovelă. Pe când avea șapte ani, părinții ei s-au despărțit, iar instanța a decis să fie încredințată spre creștere și educare tatălui său, de care, dealtfel, era teribil de atașată. Între timp, mama acesteia s-a recăsătorit și a plecat în Canada, iar Amalia și-a continuat liniștită viața alături de tatăl ei, fără să intuiască lovitura dură pe care o va primi într-o zi.
"Până în ultimul an de facultate, tata mi-a fost cel mai bun prieten, îndrumător, sfătuitor. Avea un talent extraordinar să joace și rolul de tată, și pe cel de mamă, încât n-am simțit niciodată că femeia care mi-a dat viață nu este alături de mine. Iar atunci când îi sugeram să se recăsătorească, de fiecare dată ocolea subiectul cu abilitate. Niciodată n-aș fi bănuit că prietena mea cea mai bună avea
să-i sucească așa de tare mințile, încât să-l bage prematur în mormânt.
Eram studentă la Medicină, în anul IV, și locuiam cu chirie în București, într-un bloc din zona Gării de Nord. Observasem că Ana, cea mai bună prietenă a mea, cu care împărțeam aceeași cameră, pusese ochii pe tatăl meu, cu toate că era logodită cu un fost coleg de liceu. La început, m-am amăgit cu ideea că ima-ginația mea a luat-o razna. Ceea ce m-a determinat să deschid bine ochii atunci când venea tata în vizită la București era faptul că Ana începuse să se plângă non-stop că familia ei are nevoie de mulți bani pentru a-și salva firma de la faliment."
Uneori te arzi și nu mai poți face nimic…
Tatăl Amaliei a intrat în jocul Anei, iar cei 51 de ani de viață pe care-i trăise până atunci, în decență, se pare că nu au fost suficienți să-l facă mai circumspect într-o relație cu o persoană de vârsta propriei fiice. "Un timp au reușit să se ascundă de mine, dar la un moment dat… ulciorul s-a spart. Nici atunci nu au recunoscut o iotă din bănuielile mele, tot ei făcând-o pe supărații și acuzându-mă de paranoia. Treptat, vizitele tatei la București au început să se rărească. Ana își schimbase și ea atitudinea față de mine, doar avea motive serioase, nu? Urma sesiunea de iarnă, iar ea a profitat de acest moment, acuzându-mă că am stresat-o mult și că se vede nevoită să se mute în altă parte. În seara următoare a dispărut fără să-mi lase măcar adresa, iar la facultate mă evita, făcând-o pe supărata. Am intrat în sesiune, aveam prea mult de învățat ca să mai am în vedere și ce puneau ei la cale".
Amalia își amintește că în acea perioadă tatăl ei a vizitat-o de două ori, aducându-i pachete consistente, pentru a face față examenelor, cum îi era obiceiul. Ulterior, a aflat că aceleași gesturi îi erau rezervate și prietenei comune, Ana. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Problema de familie pe care Ana o avea era în continuare nerezolvată. "L-a convins pe tatăl meu, așa cum numai o femeie șireată și es-croacă știe, să vândă apartamentul cu patru camere din Constanța, în care locuiam și eu, și să se mute împreună, într-o garsonieră închiriată, promițându-i că atunci când ai săi vor repune firma pe picioare, se va lăsa dusă de el la ofițerul Stării Civile. Tata s-a conformat orbește. După examene, când am sunat la ușa apartamentului din Constanța, mi-a răspuns noul proprietar. La telefon, tata mi-a povestit cum stau lucrurile, punându-mă în gardă că Ana va fi noua lui soție. Mi-a recomandat atunci să mă duc la bunici, la Mangalia. N-am avut de ales…".
Stresul și canicula i-au venit de hac…
La începutul lunii iulie, Amalia a primit o scrisoare de la un om aflat în pragul morții, nimeni altul decât tatăl ei. În cuvinte alese cu grijă, încerca să-i explice motivele care l-au determinat s-o dezmoștenească în acest fel grosolan. Toate vorbele lui musteau de ură împotriva tinerei care, după ce s-a folosit de el, l-a părăsit fără nici o remușcare. "Abia atunci am aflat că escroaca ne-a furat totul: și casa, și bijuteriile mamei, și tablourile, ce mai, toate bunurile de valoare. A rămas doar mobila, pe care am reușit s-o recuperez. În aceste condiții, oare mai există vreo posibilitate să-mi recuperez casa de la această escroacă?".
Obiectul moștenirii nu există
Legea definește moștenirea ca un drept de succesiune, prin care totalitatea bunurilor materiale rămase de la o persoană decedată intră în posesia altei (sau altor) persoane rămase în viață. La deschiderea procedurii succesorale notariale, primul lucru care trebuie făcut este inventarierea bunurilor succesorale. Or, în cazul tatălui dumneavoastră, acestea nu există.
"Până în ultimul an de facultate, tata mi-a fost cel mai bun prieten, îndrumător, sfătuitor. Avea un talent extraordinar să joace și rolul de tată, și pe cel de mamă, încât n-am simțit niciodată că femeia care mi-a dat viață nu este alături de mine. Iar atunci când îi sugeram să se recăsătorească, de fiecare dată ocolea subiectul cu abilitate. Niciodată n-aș fi bănuit că prietena mea cea mai bună avea
să-i sucească așa de tare mințile, încât să-l bage prematur în mormânt.
Eram studentă la Medicină, în anul IV, și locuiam cu chirie în București, într-un bloc din zona Gării de Nord. Observasem că Ana, cea mai bună prietenă a mea, cu care împărțeam aceeași cameră, pusese ochii pe tatăl meu, cu toate că era logodită cu un fost coleg de liceu. La început, m-am amăgit cu ideea că ima-ginația mea a luat-o razna. Ceea ce m-a determinat să deschid bine ochii atunci când venea tata în vizită la București era faptul că Ana începuse să se plângă non-stop că familia ei are nevoie de mulți bani pentru a-și salva firma de la faliment."
Uneori te arzi și nu mai poți face nimic…
Tatăl Amaliei a intrat în jocul Anei, iar cei 51 de ani de viață pe care-i trăise până atunci, în decență, se pare că nu au fost suficienți să-l facă mai circumspect într-o relație cu o persoană de vârsta propriei fiice. "Un timp au reușit să se ascundă de mine, dar la un moment dat… ulciorul s-a spart. Nici atunci nu au recunoscut o iotă din bănuielile mele, tot ei făcând-o pe supărații și acuzându-mă de paranoia. Treptat, vizitele tatei la București au început să se rărească. Ana își schimbase și ea atitudinea față de mine, doar avea motive serioase, nu? Urma sesiunea de iarnă, iar ea a profitat de acest moment, acuzându-mă că am stresat-o mult și că se vede nevoită să se mute în altă parte. În seara următoare a dispărut fără să-mi lase măcar adresa, iar la facultate mă evita, făcând-o pe supărata. Am intrat în sesiune, aveam prea mult de învățat ca să mai am în vedere și ce puneau ei la cale".
Amalia își amintește că în acea perioadă tatăl ei a vizitat-o de două ori, aducându-i pachete consistente, pentru a face față examenelor, cum îi era obiceiul. Ulterior, a aflat că aceleași gesturi îi erau rezervate și prietenei comune, Ana. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Problema de familie pe care Ana o avea era în continuare nerezolvată. "L-a convins pe tatăl meu, așa cum numai o femeie șireată și es-croacă știe, să vândă apartamentul cu patru camere din Constanța, în care locuiam și eu, și să se mute împreună, într-o garsonieră închiriată, promițându-i că atunci când ai săi vor repune firma pe picioare, se va lăsa dusă de el la ofițerul Stării Civile. Tata s-a conformat orbește. După examene, când am sunat la ușa apartamentului din Constanța, mi-a răspuns noul proprietar. La telefon, tata mi-a povestit cum stau lucrurile, punându-mă în gardă că Ana va fi noua lui soție. Mi-a recomandat atunci să mă duc la bunici, la Mangalia. N-am avut de ales…".
Stresul și canicula i-au venit de hac…
La începutul lunii iulie, Amalia a primit o scrisoare de la un om aflat în pragul morții, nimeni altul decât tatăl ei. În cuvinte alese cu grijă, încerca să-i explice motivele care l-au determinat s-o dezmoștenească în acest fel grosolan. Toate vorbele lui musteau de ură împotriva tinerei care, după ce s-a folosit de el, l-a părăsit fără nici o remușcare. "Abia atunci am aflat că escroaca ne-a furat totul: și casa, și bijuteriile mamei, și tablourile, ce mai, toate bunurile de valoare. A rămas doar mobila, pe care am reușit s-o recuperez. În aceste condiții, oare mai există vreo posibilitate să-mi recuperez casa de la această escroacă?".
Obiectul moștenirii nu există
Legea definește moștenirea ca un drept de succesiune, prin care totalitatea bunurilor materiale rămase de la o persoană decedată intră în posesia altei (sau altor) persoane rămase în viață. La deschiderea procedurii succesorale notariale, primul lucru care trebuie făcut este inventarierea bunurilor succesorale. Or, în cazul tatălui dumneavoastră, acestea nu există.
Povestea Amaliei Grigore, o năvodăreancă în vârstă de 31 de ani, pare desprinsă dintr-o telenovelă. Pe când avea șapte ani, părinții ei s-au despărțit, iar instanța a decis să fie încredințată spre creștere și educare tatălui său, de care, dealtfel, era teribil de atașată. Între timp, mama acesteia s-a recăsătorit și a plecat în Canada, iar Amalia și-a continuat liniștită viața alături de tatăl ei, fără să intuiască lovitura dură pe care o va primi într-o zi.
"Până în ultimul an de facultate, tata mi-a fost cel mai bun prieten, îndrumător, sfătuitor. Avea un talent extraordinar să joace și rolul de tată, și pe cel de mamă, încât n-am simțit niciodată că femeia care mi-a dat viață nu este alături de mine. Iar atunci când îi sugeram să se recăsătorească, de fiecare dată ocolea subiectul cu abilitate. Niciodată n-aș fi bănuit că prietena mea cea mai bună avea
să-i sucească așa de tare mințile, încât să-l bage prematur în mormânt.
Eram studentă la Medicină, în anul IV, și locuiam cu chirie în București, într-un bloc din zona Gării de Nord. Observasem că Ana, cea mai bună prietenă a mea, cu care împărțeam aceeași cameră, pusese ochii pe tatăl meu, cu toate că era logodită cu un fost coleg de liceu. La început, m-am amăgit cu ideea că ima-ginația mea a luat-o razna. Ceea ce m-a determinat să deschid bine ochii atunci când venea tata în vizită la București era faptul că Ana începuse să se plângă non-stop că familia ei are nevoie de mulți bani pentru a-și salva firma de la faliment."
Uneori te arzi și nu mai poți face nimic…
Tatăl Amaliei a intrat în jocul Anei, iar cei 51 de ani de viață pe care-i trăise până atunci, în decență, se pare că nu au fost suficienți să-l facă mai circumspect într-o relație cu o persoană de vârsta propriei fiice. "Un timp au reușit să se ascundă de mine, dar la un moment dat… ulciorul s-a spart. Nici atunci nu au recunoscut o iotă din bănuielile mele, tot ei făcând-o pe supărații și acuzându-mă de paranoia. Treptat, vizitele tatei la București au început să se rărească. Ana își schimbase și ea atitudinea față de mine, doar avea motive serioase, nu? Urma sesiunea de iarnă, iar ea a profitat de acest moment, acuzându-mă că am stresat-o mult și că se vede nevoită să se mute în altă parte. În seara următoare a dispărut fără să-mi lase măcar adresa, iar la facultate mă evita, făcând-o pe supărata. Am intrat în sesiune, aveam prea mult de învățat ca să mai am în vedere și ce puneau ei la cale".
Amalia își amintește că în acea perioadă tatăl ei a vizitat-o de două ori, aducându-i pachete consistente, pentru a face față examenelor, cum îi era obiceiul. Ulterior, a aflat că aceleași gesturi îi erau rezervate și prietenei comune, Ana. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Problema de familie pe care Ana o avea era în continuare nerezolvată. "L-a convins pe tatăl meu, așa cum numai o femeie șireată și es-croacă știe, să vândă apartamentul cu patru camere din Constanța, în care locuiam și eu, și să se mute împreună, într-o garsonieră închiriată, promițându-i că atunci când ai săi vor repune firma pe picioare, se va lăsa dusă de el la ofițerul Stării Civile. Tata s-a conformat orbește. După examene, când am sunat la ușa apartamentului din Constanța, mi-a răspuns noul proprietar. La telefon, tata mi-a povestit cum stau lucrurile, punându-mă în gardă că Ana va fi noua lui soție. Mi-a recomandat atunci să mă duc la bunici, la Mangalia. N-am avut de ales…".
Stresul și canicula i-au venit de hac…
La începutul lunii iulie, Amalia a primit o scrisoare de la un om aflat în pragul morții, nimeni altul decât tatăl ei. În cuvinte alese cu grijă, încerca să-i explice motivele care l-au determinat s-o dezmoștenească în acest fel grosolan. Toate vorbele lui musteau de ură împotriva tinerei care, după ce s-a folosit de el, l-a părăsit fără nici o remușcare. "Abia atunci am aflat că escroaca ne-a furat totul: și casa, și bijuteriile mamei, și tablourile, ce mai, toate bunurile de valoare. A rămas doar mobila, pe care am reușit s-o recuperez. În aceste condiții, oare mai există vreo posibilitate să-mi recuperez casa de la această escroacă?".
Obiectul moștenirii nu există
Legea definește moștenirea ca un drept de succesiune, prin care totalitatea bunurilor materiale rămase de la o persoană decedată intră în posesia altei (sau altor) persoane rămase în viață. La deschiderea procedurii succesorale notariale, primul lucru care trebuie făcut este inventarierea bunurilor succesorale. Or, în cazul tatălui dumneavoastră, acestea nu există.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!