Specialiștii sunt de părere că morcovii, țelina și sfecla roșie nu ar trebui să-ți lipsească din dietă în acest sezon.
Morcovii. Conțin doar 45 de calorii la suta de grame, au proprietăți tonice, remineralizante și combat anemia. În plus, două studii recente au demonstrat că un consum regulat de morcovi are capacitatea de a reduce nivelul colesterolului "rău" (LDL) și al trigliceridelor din sânge. De fapt, sucul de morcovi, prin carotenoizii și fibrele pe care le conține, împiedică oxidarea LDL-colesterolului, care este extrem de nocivă pentru sănătatea inimii. De asemenea, morcovii au proprietatea de a dizolva calculii biliari și reglează echilibrul florei intestinale.
Țelina. Bogată în fibre alimentare, țelina absoarbe toxinele și substanțele cu potențial cancerigen din organism, favorizând eliminarea rapidă a acestora. Această rădăcinoasă stimulează digestia și acționează benefic în cazul anumitor afecțiuni ale stomacului, ale pancreasului și ale ficatului. În plus, țelina conține un antioxidant numit luteină, care previne instalarea cancerului de colon, și ftalide, substanțe cu rol în reglarea tensiunii arteriale.
Sfecla roșie. Se află în top zece al legumelor cu cea mai mare cantitate de antioxidanți. Prin conținutul de vitamina K, această legumă este eficientă în sinteza proteinelor care favorizează coagularea sângelui. De asemenea, vitamina K este esențială în menținerea sănătății sistemului osos și în prevenirea osteoporozei. Alți doi antioxidanți din compoziția sfeclei, luteina și zeaxantina se acumulează în retină și în macula (porțiune a retinei care permite vederea centrală), protejându-le pe acestea de degenerarea care survine odată cu înaintarea în vârstă.
Hreanul. Condiment puternic, hreanul este indicat mai ales persoanelor cu un nivel crescut al colesterolului. Substanțele active din această rădăcinoasă ajută la reducerea depunerilor de grăsimi de pe pereții vaselor de sânge, prevenind astfel instalarea bolilor cardiovasculare grave și infarctul. Mai mult, făcând parte din categoria condimentelor, hreanul dilată vasele de sânge, favorizând încălzirea organismului. De aceea, este indicat în special iarna. Persoanele cu aciditate gastrică crescută trebuie să manifeste prudență în consumul de hrean, deoarece acesta stimulează secreția gastrică.
Salată de iarnă. Dacă vrei să slăbești, prepară o salată din morcovi, țelină și ridichi, cu suc de lămâie și ulei de măsline, fără maioneză. Are un aport caloric redus, conține suficiente fibre alimentare, care dau rapid senzația de sațietate și împiedică asimilarea grăsimilor.