Medicul de gardă

Diferența dintre aritmia cardiacă și tahicardie

1206
1 min citire
Diferența  dintre aritmia cardiacă  și tahicardie - medicdiferentearitmie-1407082742.jpg
"M-ar interesa să știu dacă aritmia cardiacă este una și aceeași cu tahicardia? Întreb asta, pentru că medicul mi-a spus să zic mersi că am aritmie, și nu tahicardie… Alexandra, 53 ani".
v v v
Potrivit dr. Iuliana Botezatu, medic specialist în cadrul Phoenix Eastern Medical Center, aritmiile cardiace se manifestă prin modificări ale ritmului normal al inimii, ori în privința frecvenței cardiace, ori în cea a regularității sau ritmicității frecvenței cardiace, sau sub ambele aspecte.
Practic, aritmiile cardiace vizează orice anomalie sau perturbație în succesiunea normală de activare a miocardului, de aceea, de multe ori nu sunt considerate un pericol. Tuturor ni se poate întâmpla ca, într-o împrejurare mai stresantă, inima să bată mai neregulat decât în mod obișnuit.
Diferențe. A nu se confunda însă tahicardia cu aritmia cardiacă. De exemplu, atunci când inima bate mai repede decât normal, afecțiunea se numește tahicardie - adică peste 100 de bătăi pe minut). Mai trebuie, de asemenea, avut în vedere și faptul că tahicardia este însoțită și de simptome ca palpitații, dureri în piept, dureri de cap, senzația de amețeală.
Cât privește aritmiile cardiace, acestea pot varia de la persoană la persoană, pot afecta oameni ce suferă de boli cardiace, dar și care nu au astfel de boli, uneori fiind complet asimptomatice, alteori ducând la complicații, unele grave. Așa stând lucrurile, și într-o situație, și în cealaltă, trebuie respectate cu strictețe recomandările medicului și tratamentul prescris. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 14 Iulie 2014
Stire din Cetățenești : Complicațiile tahicardiei
Pagina a fost generata in 0.037 secunde