Psihologul te ajută

Domolirea copilului hiperactiv

458
"E tare problematic să ai un copil care nu stă o clipă locului N-am avut niciodată pretenția să nu se miște de unde-l pui, dar băiețelul nostru, de aproape șase ani, e ca un uragan. Din această cauză, au început să-l evite până și cei din familie, pe care-i obosește teribil.
Când îl duc la bunici, se cațără peste tot, dă drumul la robinetul din curte, oriunde se află vreun aparat sau buton, acolo e și el. La ultima vizită, le-a terminat cuptorul cu microunde. Tot timpul trebuie să plătesc stricăciunile pe care le face. De asemenea, se îmbracă nepotrivit, dacă este iarnă, își pune șepcuță, dacă este vară, își trage fesul pe cap.
Dar nici cu prietenii nu se poartă mai bine, scoate limba la toți, îi agresează și nu suportă să fie învins în jocurile lor. Din acest motiv, și-a pierdut toți amicii. S-ar putea să fie și vina mea, căci, speriată de felul lui impulsiv, nu prea le-am permis altor copii să ne intre în casă.
De asemenea, mare scandal se declanșează și când este vorba să meargă la culcare. Nu știu, dar mi-e teamă că, dacă lucrurile nu se vor schimba, îl va evita toată lumea, iar el va suferi și mai tare din această cauză. Aș vrea să știu ce-i de făcut ca să-l mai temperez, mai ales că unii îl suspectează că n-ar fi întreg la cap, ceea ce nu-i adevărat. Cu mulțumiri, Ana Dalia Petcu (33 ani), din Constanța".

vvv
Psihologul Speranța Băcana atrage atenția că hiperactivul, deși pare mereu în mișcare, numai acest lucru nu indică existența unei anomalii sau dereglări, mulți dintre noi fiind mai activi ca de obicei într-un moment sau altul. De exemplu, această stare se poate datora emoțiilor produse de un eveniment festiv, neliniști legate de realizarea sau nerealizarea unui lucru important sau exuberanței provocate chiar de sosirea anotimpului preferat. Din păcate, unii copii prezintă această stare de neobosită activitate în mod constat, și nu din cauzele enumerate mai sus, ci a faptului că părți din creierul lor sunt afectate. În mod curent, acești copii au și o dezvoltare întârziată, merg sau vorbesc mai târziu și nu pot urma, cum ar fi normal, cursurile unor școli cu profil special. În astfel de situații, părinții trebuie să ia de îndată legătura cu specialiștii.

Încurajați-le prietenii
Este adevărat că nevoia copiilor hiperactivi de a se purta într-un anumit fel cu prietenii, ambiția lor nejustificată de a nu fi învinși la joacă îi va costa, fără doar și poate, pierderea multor tovarăși de joacă, situație care-i afectează enorm. Tocmai aici intervine rolul părinților, care au obligația să încurajeze prieteniile unor astfel de copii.
Specialistul vă recomandă să nu ezitați aducerea prietenilor copilului în casă, dar aveți grijă ca supravegherea lor să fie maximă. Dacă auziți în camera în care se joacă prea multe țipete, alăturați-vă grupului, sugerați cu tact un alt joc, mai calm, la care puteți participa și dumneavoastră, măcar la început. Dacă lucrurile rămân neschimbate, chemați-l pe copil în bucătărie pentru o gustare, un pahar de lapte sau un suc, pentru a calma momentele clare de tensiune. Atunci când copiii se joacă afară, trebuie să vă uitați din când în când la ceea ce fac. Dacă năzdrăvanul s-a enervat din nou, chemați-l sau duceți-vă și luați-l din grup, dați-i o prăjitură, stați cu el ca să-i alinați sufletul înainte de a-și relua joaca.
Nu câștigați nimic dacă țipați la el, dimpotrivă, această reacție îi va spori rebeliunea și îl va face să vă includă și pe dumneavoastră în categoria celor care-i sunt împotrivă.

Nu ezitați să-l lăudați
Psihologul atrage atenția că, în astfel de situații, obținem mai mult dacă ne lăudăm copilul care a răbdat cu câteva minute mai mult decât data trecută ifosele tovarășilor de joacă și nu s-a amestecat într-o bătaie. Această metodă îl va ajuta să simtă că nu ne-am pierdut speranța în buna lui purtare.
În ceea ce privește ora de culcare, este bine ca ea să se stabilească de comun acord, fiind considerată cea mai importantă parte a zilei, deoarece este ocazia de a face lucruri mărunte, dar importante pentru copil. Nimeni nu va trebui să de-ranjeze acest timp deosebit petrecut împreună, timp în care părinții pot citi o poveste sau pot face orice lucru, la alegerea copilului. Se poate vorbi și despre ce a făcut bine în timpul zilei sau se vor discuta planuri reciproc agreabile. Este, de asemenea, momentul ideal pentru copil să dea frâu liber imaginației și să povestească fanteziile pe care le poate avea în legătură cu o acțiune sau alta, iar părinții să-l încurajeze sau tempereze, fără a-l descuraja, în funcție de realismul planurilor lui.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9412 secunde