E doar un certificat, nu un capăt de țară!

298
1 min citire
E doar un certificat,  nu un capăt de țară! - 1302650752documente-1345838931.jpg
"Băiatul și nora sunt plecați la muncă în Spania, iar nepoții au rămas la noi. Nu știu ce am făcut cu certificatele lor de naștere, parcă le-a înghițit pământul. Am mare nevoie de aceste acte și am auzit că duplicate se dau numai dacă sunt părinții de față. Eu, ca bunică, nu am acest drept dacă dovedesc cu buletinul?" (Elena Tincu).
v v v 
Chiar nu este cazul să vă faceți atâtea probleme, căci există posibilitatea să obțineți un duplicat de pe certificatele de naștere ale nepoților. De regulă, certificatul de naștere se eliberează numai titularului actului, dacă persoana este majoră. În schimb, pentru minorii care nu au acte de identitate, certificatul de naștere se eliberează atât părintelui, cât și reprezentantului legal sau persoanei mandatate pe baza unei procuri notariale speciale sau împuternicire avocațială. Așadar, discutați cu fiul dumneavoastră pentru a vă expedia o procură care să vă servească pentru obținerea unui duplicat de pe certificatele de naștere ale copiilor.
Acte necesare
Pentru eliberarea certificatelor de stare civilă pe bază de procură aveți nevoie de următoarele acte: buletinul de identitate sau cartea de identitate al celui mandatat; procura în original, dacă este dată la notar în străinătate trebuie să conțină apostila sau să fie supralegalizată, după caz; traducerea în limba română autentificată de un notar public. Dacă se solicită noul tip de certificat de stare civilă este necesar să se pre-dea vechiul certificat, în vederea anulării. Dacă acestea nu există, cum este și cazul dumneavoastră, va trebui să plătiți o amendă (între 100 și 200 lei). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0718 secunde