Opinii de la cititori

"Femeile, la electrogastronomie"…

317
2 min citire
Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care le recomandă companiilor din UE listate pe bursă să aibă cel puțin 30 la sută femei în conducerea de vârf, ținta finală a raportului bărbați - femei la conducerea marilor companii din Uniune fiind de 40 la sută femei, până în 2020. Pentru a nu lăsa la mâna firmelor aplicarea măsurii, europarlamentarii au cerut Comisiei Europene să elaboreze o legislație care să impună această cotă în toată Uniunea. Chiar dacă par de neatins, cititoarea noastră, Delia Manole, ne-a spus că astfel de legi funcționează deja în câteva state, Norvegia fiind prima țară care a introdus, în 2003, o reglementare cu praguri clare pentru firme și cu pedepse aspre. De altfel, europarlamentarii s-au inspirat exact din cotele Norvegiei atunci când au stabilit ținta finală.
Femeile, dezavantajate și salarial
Interesant este că România stă bine în statisticile care dau o imagine despre diferențele de gen prezente în social. În topul celor mai mici diferențe salariale ocupă locul patru, femeile câștigând, în medie, cu opt la sută mai puțin decât bărbații. Și la ceilalți indicatori se plasează bine în clasamente, iar aici, spun sociologii, este și meritul comunismului, care, dintr-un motiv sau altul, a "forțat" ceea ce se cheamă egalitatea dintre femei și bărbați. "Eu sunt femeie și nu cred că e obligatoriu ca orice firmă listată pe bursă musai să respecte procentul impus de UE. Mi se pare o chestie a la Ceaușescu! Mai ales că nu toate persoanele feminine știu să se impună mai bine decât bărbații, chiar dacă le duce capul. Dar acolo unde femeile cu adevărat OK și profesional, și moral, și nu sunt promovate, cred că e mult misoginism. Vă spun din proprie experiență, am lucrat la o mare firmă din București, al cărei manager, sub masca jovialității, expedia toate femeile la... electrogastronomie. Nepromovate nici măcar la nivelele intermediare, aproape toate au părăsit firma. Am făcut trimitere la reglementările UE în ideea că ele vor fi valabile și pentru femeile capabile din România", a conchis cititoarea noastră.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 27 Decembrie 2011
Stire din Cetățenești : Trucuri mici, efecte mari
Pagina a fost generata in 0.0345 secunde