Ghidul cetățeanului European

198
2 min citire
În toate statele Uniunii Europene, portul centurii de siguranță este obligatoriu atât pe locurile din față, cât si pe locurile din spate ale autovehiculului (dacă este prevazut din construcție cu această dotare), precum și în autocare. Pentru copii, trebuie utilizat un scaun special.
Nu uitați că se conduce pe partea stângă a drumului în Cipru,Irlanda, Malta și Marea Britanie.
l Viteza pe autostradă este, în general, limitată la 110, 120 sau 130 km/oră, iar în localități la 50 sau 60 km/oră. Fiți atenți la indicatoarele de circulație pentru a cunoaște limitele exacte și condițiile speciale.
l Folosirea telefonului mobil în timp ce va aflați la volan
sporește considerabil riscul unui accident mortal șii este interzisă – explicit sau implicit – în toate statele Uniunii Europene. Unele state permit utilizarea echipamentelor «mâini libere».
l În cea mai mare parte a statelor Uniunii Europene, nivelul
tolerat al alcoolemiei este de 0,5 mg/ml. În unele state, acest nivel variază între 0,2 mg/ml si 0,8 mg/ml (0,9 mg/ml în Cipru), în timp ce alte state nu permit deloc șoferilor să consume alcool.
Reglementări privind asigurarea autovehiculelor pe teritoriul UE
De la data aderării, polița de asigurare auto obligatorie va fi valabilă pe întreg teritoriul Uniunii Europene, incluzând România ca stat membru, precum și pe teritoriul Islandei, Norvegiei și Elvetiei. De asemenea, proprietarii de autovehicule trebuie să plătească o singură primă pentru asigurarea obligatorie auto valabilă pe teritoriile menționate.
Cetățeanul Uniunii Europene își poate asigura autovehiculul
la orice societate de asigurări abilitată să emită acest tip de polițe în orice stat membru al Uniunii Europene.
În cazul producerii unui accident din vina cetățeanului, polița de asigurare constituie dovada că acesta beneficiază de o asigurare obligatorie de răspundere civilă. Cetățeanul UE trebuie doar să notifice societății de asigurare producerea accidentului.
Victima se va adresa propriului asigurator, care va contacta
Biroul național de asigurare a autovehiculelor; acest birou va prelua formalitățle între cele două societăți de asigurare.
În caz de accident care nu implică răspunderea cetățeanului
respectiv, acesta va fi despăgubit în conformitate cu regulile în vigoare în statul membru în care s-a produs accidentul. Aceste reguli sunt încă diferite de la un stat membru la altul, dar limitele de răspundere ale asiguratorilor în baza asigurării RCA nu vor putea fi mai mici de 100 000 de euro pentru daune materiale, respectiv 350 000 de euro/persoana în caz de vătămări corporale.
Dacă accidentul a fost provocat de un autovehicul neasigurat sau care nu a putut fi identificat, cetățeanul are dreptul, în virtutea reglementărilor comunitare, de a fi indemnizat de către Fondul de garantare din statul membru în care a avut loc accidentul, în conformitate cu regulile în vigoare în acel stat membru, în conformitate cu regulile în vigoare .

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0264 secunde