Aveți o relație stabilă și vă imaginați îmbătrânind împreună. Totuși, farmecul zilelor de început a pălit. Ai devenit mai leneș, nu prea ții cont de modul cum arăți, și nici la capitolul romantic nu dai în brânci. Dacă te regăsești în această descriere, specialiștii te avertizează că ai căzut în plasa celor mai frecvente greșeli pe care le poți face într-o relație de lungă durată.
Nu te mai interesează aspectul fizic
Știi că este al tău/a ta și nu te mai preocupă îngrijirea aspectului fizic. Dacă ajungi până acolo încât să ignori cu totul aspectul fizic, partenerul ar putea crede că nu te mai interesează părerea lui sau, și mai rău, că nu îți mai pasă de relația voastră.
Ignori bunele maniere esențiale
Relația de cuplu presupune un nivel de intimitate care îți permite să fii tu însuți și să nu te mai porți, neapărat, ca la carte. Cu toate astea, dacă exagerezi cu gesturi enervante sau neplăcute, s-ar putea ca partenerul să nu se mai simtă atât de atras de tine, pentru că nu-i mai arăți cât de special este pentru tine.
Devii irascibil
Ești stresat de problemele zilnice, însă acest lucru nu îți dă niciun drept să te iei de el/ea din orice. Nu uita că toată lumea caută o persoană alături de care să se simtă bine, fără teama de a fi criticat la orice pas. Relaxează-te, pentru că orice om greșește, inclusiv tu.