Orice persoană, nu neapărat din România, poate fi victima hărțuirii morale. Rezultatele unor anchete sociale realizate la nivelul Uniunii Europene arată că milioane de persoane se consideră supuse acestui tip de hărțuire la locul de muncă.
Potrivit legislației, hărțuirea morală la locul de muncă este considerată o formă de discriminare, ea presupunând atât violență fizică, dar și psihică. Printre factorii care duc la hărțuirea morală se numără nesiguranța locului de muncă, schimbările organizatorice rapide sau relațiile deficitare dintre colegi.
"De vreo trei săptămâni mă tot gândesc dacă să mă adresez sau nu acestui ziar, pe care îl citesc în fiecare zi. Este o problemă delicată și o să vă cer scuze pentru că îmi este teamă să mă prezint cu numele meu adevărat, așa că voi folosi pseudonimul Maria (cer mii de scuze purtătoarelor acestui frumos nume!). Sunt angajată la o firmă destul de mare din Constanța și am suportat multe din partea șefului direct până acum numai pentru că îmi place munca pe care o fac, iar programul îmi convine, mai ales că am și doi copii de crescut.
Până când să vină criza asta peste noi a fost cum a fost. Cu toate că încă nu ne-a atins criza și se pare că prea tare nici n-o să ne atingă, totuși, șeful ne amenință, mai ales pe femeile pe care nu le are la inimă, că o să ne dea afară dacă facem vreo greșeală. Din cauza acestui stres, unii colegi, ca să-și păstreze locul de muncă, îi pârăsc pe alții, nimeni nu mai e sigur de nimic. Ca să se pună bine cu patronul, i-a zis că noi am fi cerut să ni se micșoreze salariul cu zece la sută până când trece criza, lucru neadevărat. A început un fel de reorganizare, iar firma este acum varză. Mai afectate suntem eu și alte nouă colege, pe care nu prea ne înghite. I-am înregistrat multe faze din astea și vrem să știm dacă, în situația în care chiar o să ne dea afară, putem să-l dăm în judecată, că ne hărțuiește rău de tot? Problema e că și patronul e de partea lui și ne-a spus că i se pare normal să se poarte așa pe vreme de criză și ar fi mai bine să facem… ciocul mic!".
v v v
Discriminarea, ca formă de marginalizare de orice fel și în orice situație este, din păcate, un fenomen încă prezent în societatea democratică, fiind atât de obișnuit încât sondajele arată că mulți români îl consideră normal.
România are o lege care sancționează discriminarea, iar Consiliul Național de Combatere a Discriminării funcționează din anul 2003. De asemenea, pentru crearea unui climat general de încredere, solidaritate și respect, definitoriu pentru o societate democratică și europeană, Guvernul României a adoptat un Plan național de acțiune pentru combaterea discriminării.
În ideea prevenirii acțiunilor de discriminare la locul de muncă, atât la negocierea contractului colectiv de muncă unic la nivel național, cât și la negocierea contractelor colec-tive de muncă la nivel de unități, părțile contractante pot stabili introducerea clauzei de interzicere a faptelor de discriminare și, respectiv, clauze privind modul de soluționare a reclamațiilor formulate de persoanele prejudiciate prin asemenea fapte - ne-a explicat consilierul juridic Carmen Gigică.
Chiar dacă la angajare și la stabilirea drepturilor individuale angajatorii trebuie să respecte dispozițiile legale în vigoare privind aplicarea principiului egalității de tratament față de toți salariații, fără nici un fel de discriminare, totuși, mulți dintre ei sunt acuzați de angajați de tot felul de abuzuri. Este dreptul angajaților hărțuiți să se adreseze instanței de judecată, dacă au și probe în acest sens.
Legislație specială privind hărțuirea morală
Cu toate că barometrele de opinie arată că, în spațiul comunitar, milioane de persoane sunt hărțuite din punct de vedere psihic la locul de muncă, totuși, în prezent, puține țări europene au adoptat o legislație specială în ceea ce privește hărțuirea morală la locul de muncă. Totuși, în câteva dintre ele, legislația se află în fază de studiu sau de pregătire, iar unele state au întreprins acțiuni de reglementare prin adoptarea unor ghiduri și rezoluții.
v v v
Dumneavoastră, dragi cititori, credeți că o lege specială privind hărțuirea morală la locul de muncă ar fi oportună? Ați fost vreodată victimele unor astfel de abuzuri din partea șefilor dumneavoastră?