Medicul de gardă

Hernia inghinală la copii

591
Hernia inghinală  la copii - centurahernieunilateralacopii-1364423182.jpg
"Sunt foarte speriată, am observat o umflătură în zona inghinală la băiețelul meu, cu vârsta de șase luni, mai ales când plânge sau se agită. Maică-mea bagă mâna-n foc că e hernie, se teme de operație. E posibil ca la vârsta asta să facă așa ceva?" (Loredana).

v v v

Mai întâi, dr. Anca Cristescu, medic primar în cadrul Clinicii Homeomed, ne-a explicat că la sugari, hernia inghinală se poate prezenta ca o umflătură în zona inghinală. Într-adevăr, specialista ne-a confirmat că aceasta se evidențiază mai ales când copilul plânge sau se mișcă. Iar simptome precum voma, greața, refuzul de a mânca, plânsul apar când se produce așa-numita încarcerare a herniei. De menționat că hernia încarcerată apare mai frecvent la sugari și copii decât la adult și impune prezentarea de urgență la medicul specialist, singurul în măsură să evalueze situația și să dispună o conduită terapeutică. Indiferent de ce tip de hernie este însă vorba, copilul trebuie consultat de către un medic.

Pe de altă parte, la adulți, hernia inghinală apare în banda musculară subțire a canalului inghinal, de la testicule spre abdomen. Când peretele muscular este slăbit, o parte din intestinul subțire poate pătrunde prin aceasta, creând o proeminență în zona inghinală. Din păcate, întrucât este posibil ca o hernie inghinală să poată frâna curgerea sângelui sau chiar să provoace o ocluzie a intestinului, aceasta este considerată o urgență medicală. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.269 secunde