Ce făceau doi copii de etnie romă, azi-noapte, în Casa de Cultură Năvodari

292
Ce făceau doi copii de etnie romă, azi-noapte, în Casa de Cultură Năvodari - fraudainformatica-1359106282.jpg

Doi copii au dat de lucru, azi-noapte, polițiștilor din Năvodari, pentru că au vrut să se joace toată noaptea la sala de computere din incinta Casei de Cultură din localitate.


Potrivit oamenilor legii, cei doi minori, ambii în vârstă de 12 ani, de etnie romă, s-au ascuns după rafturi înainte de încheierea programului cu publicul, astfel că bibliotecarul nu i-a observat când a venit momentul să închidă sala de computere. După plecarea angajaților, cei doi băieți, care se jucaseră și pe după-amiază pe calculator, s-au reîntors în fața computerelor, deciși să stea până dimineață.


Ghinionul lor a fost că lumina de la monitoarele computerelor a fost observat de un trecător, din stradă, care i-a sesizat pe oamenii legii, care și-au făcut imediat apariția.
Cei doi minori au fost duși la secție, unde au povestit ce plan aveau.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.434 secunde