Vrei să-ți vinzi apartamentul?

Iată cum îți poate pune bețe în roate asociația de locatari!

4875
Iată cum îți poate pune bețe în roate asociația de locatari! - 22maifondasociatii-1369229234.jpg

Articole de la același autor

La vânzarea unui apartament, când proprietarul nu prezintă notarului o adeverință de la asociația de proprietari din care să rezulte dacă are sau nu restanțe la întreținere, acesta nu va autentifica actul de vânzare-cumpărare. Asta nu înseamnă că asociația este răspunzătoare de înțelegerile ulterioare dintre vânzător și cumpă-rător pe această temă.

Că această adeverință este esențială în cazul tranzacțiilor de vânzare-cumpărare a unui apartament ne-a confirmat și notarul Elena Ionescu. Atât de importantă, încât actele de înstrăinare încheiate cu nerespectarea acestei obligații sunt nule de drept. Așadar, dovada achitării la zi a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari trebuie eliberată în original și să poarte semnăturile președintelui și ale administratorului asociației, cu precizare numelui și prenumelui acestora, cu ștampila asociației.

Asta nu înseamnă însă că dacă proprietarul are o datorie către asociația de proprietari, el nu-și poate vinde sub nicio formă apartamentul. Înstrăinarea este posibilă, însă numai și numai cu condiția de a se introduce în contract o clauză privitoare la preluarea datoriilor de către cumpărător. Chiar dacă înainte de a cumpăra apartamentul, Liliana Nistor nu cunoștea aceste lucruri, ulterior a aflat despre ce este vorba și s-a conformat reglementărilor. Necazul ei se datorează însă unei înțelegeri ulterioare cu vânzătorul: "Actele s-au făcut în februarie 2013, însă ne-am mutat cu familia pe data de opt mai. Așa m-am înțeles cu fostul proprietar, să-l las în apartament până-și renovează casa pe care a cumpărat-o la țară. Mi-a dat cheile, mi-a spus că totul e în regulă și ne-am despărțit civilizat. Nici prin cap nu mi-a trecut că a făcut datorii la întreținere, are peste 3000 de lei neplătiți. L-am rugat, prin telefon, să-și achite restanța, și-a cerut scuze și mi-a promis că în două-trei zile rezolvă. A dat o diferență de numai 200 de lei, iar acum nici măcar la telefon nu răspunde. Am făcut o reclamație la asociație să mă ajute, că doar ei i-au permis să nu plătească atâtea luni! Puteau să mă anunțe, că președintele are telefonul meu. Ei o țin una și bună că asociația nu poate fi târâtă în problema noastră și că eu, ca actual proprie-tar, trebuie să achit diferența și punct!".

Înțelegerile private nu implică asociația

Este adevărat că fără… verdictul asociației nu se dă undă verde actelor de vânzare-cumpărare, însă când este vorba despre probleme private, despre înțelegeri ulterioare între vânzător și cumpărător, asociația nu mai are nicio răspundere, ne-a explicat Marcel Dragu, președintele Uniunii Județene a Asociațiilor de Proprietari. Aceasta ar fi fost, într-adevăr, țap ispășitor în astfel de conflicte dacă nu ar fi eliberat adeverința înainte de vânzare sau dacă aceasta ar fi conținut date eronate. Așadar, în cazul de față, poziția conducerii asociației este corectă, întrucât datoria acumulată după vânzare aparține noului proprietar, nu vânzătorului, chiar dacă a existat o înțelegere verbală pe tema plății întreținerii. "Cine-și imaginează că e primul caz de acest fel se înșală! Depinde cu cine ai de-a face, de onoarea omului. Indiferent, când la mijloc sunt învoieli verbale, oricât de serios ar părea la prima vedere partenerul de afaceri, există riscul să fluieri a pagubă!".

Există o șansă!

Ce mai poate face actualul proprietar este să verifice dacă fostul a solicitat retragerea fondului de rulment. Dacă nu a făcut asta, ar trebui să depună o cerere la asociație, prin cre să solicite ca acel fond să fie folosit pentru acoperirea măcar a unei părți din totalul sumei restante.

Având în vedere că tranzacțiile de vânzare-cumpărare la bloc sunt ceva la ordinea zilei, notarul Elena Ionescu a considerat necesar să precizeze că termenul de valabilitate al adeverinței eliberate de asociație este de două săptămâni de la data emiterii, tocmai în ideea evitării acumulării de restanțe ulterioare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.894 secunde