Îngrijirea mușcatei din fereastră

653
1 min citire
Îngrijirea mușcatei din fereastră - fa480a1c6ccae48bf050a03d9d7be134.jpg
Se știe că mușcata s-a acomodat foarte bine la condițiile de ghiveci. Chiar dacă, cel mai ușor, mușcata se înmulțește prin butași, planta tânără păstrând toate caracteristicile plantei-mamă, ea se poate înmulți și prin semințe.
Pentru îngrijirea ei corectă, specialiștii au următoarele recomandări:
l Pământul cel mai potrivit pentru mușcate este cel de florărie, ghiveciul nu trebuie să fie foarte mare, pentru a nu se dezvolta rădăcinile în detrimentul înfloririi.
l Are nevoie de umiditate constantă și un bun drenaj al pământului din ghiveci.
l Din când în când e bine să se facă... un duș plantei, cu apă de ploaie sau de la robinet (care a stat două zile într-un recipient, pentru a se decanta calcarul).
l Plantele vor fi mai viguroase, vor înflori mai des și mult mai frumos dacă se face fertilizarea lor la interval de două săptămâni.
l La mijlocul verii, când se termină perioada de înflorire, este indicată o pauză în administrarea îngrășămintelor, precum și rărirea udării, o dată la două zile. Se îndepărtează florile uscate și vârfurile plantei; în felul acesta, când se va relua programul normal de îngrijire, planta va renaște, își va reface coroana și va avea o perioadă de înflorire foarte bogată.
l În general, mușcata înflorește doar primavara și vara, dar fiind ținută într-un loc foarte bine luminat și cu temperatură constantă de 15 grade Celsius, ea poate înflori și iarna.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0765 secunde