Puncte de vedere

Concurs Iritați de scandalul șpăgii ministeriale

316

Articole de la același autor

Postul public de televiziune a prezentat, săptămâna trecută, o înregistrare în care ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeș (pe atunci în funcție) primea un plic de la fostul ministru Ioan Avram Mureșan. Procurorii susțin că plicul conținea 15.000 de euro, reprezentând suma pe care omul de afaceri Gheorghe Ciorbă dorea să o dea mită ministrului.
Cititorii noștri sunt decepționați că, în ciuda imaginilor relevante, cei implicați pozează în victime, acuzând DNA că filmul respectiv este o făcătură politică.

l Alina Topor, 39 ani, din Constanța: "În sfârșit, oamenii de rând au ocazia să vadă cine sunt cei care ne dau nouă lecții de bună purtare și ne conduc viața. Accept că s-au copt multe dosare politice în țara asta, și probabil la fel am fi crezut și despre acest caz dacă nu se difuza… scurtmetrajul res-pectiv. Au un tupeu nemaiîntâlnit oameni ca Remeș, Mureșan și alții ca ei să ne prostească în față. Felicitări televiziunilor care au prezentat flagrantul! Altfel, am fi vorbit discuții, ca și în toți cei 17 ani scurși de la revoluție. Sper ca din episodul acesta să mai învețe și alți politicieni, că prea sunt meschini și nesătui.
Ați putea dumneavoastră, ca ziariști, să aflați ce donații a făcut săracilor, în cariera sa politică, «împăratul» Remeș? Poate scormoniți unde trebuie și ne informați! Bine că mai există și presa în țara asta, bună - rea, așa cum este, tot mai scapă câte-o bombă din când în când. La câte șpăgi dau oamenii de afaceri constănțeni, așteptăm măcar un film și la Constanța".

l S. Moraru, 52 ani, din Constanța: "Nu înțeleg de ce sunt unii atât de tulburați că
s-a dat pe post filmul în care joacă atât de bine un ministru în funcție și un ex-mi-nistru rolul șpăgarilor. Ceea ce îmi pare mie bine este că ditamai televiziunea publică a reușit performanța asta (deși acum văd că bate în retragere), fie și în al doisprezecelea ceas, iar rău îmi pare că unii au tupeul să afirme pe toate canalele posibile că filmul a încălcat dreptul celor doi la imagine. Despre ce imagine vorbiți, domnilor? Dacă nu s-ar fi apărat așa de bine politicienii între ei, probabil că mita ar fi dispărut din România, măcar la nivelul lor. În sfârșit, cei de la DNA și-au făcut treaba!".

l Liviu Tudoriu, 34 ani, din Constanța: "Mulțumim celor care ne-au făcut spectatorii unui film de… Oscar! Imaginile văzute mă ajută, cel puțin pe mine, să văd în clar de ce sunt capabili unii politicieni (căci îmi place să cred că nu toți sunt la fel de meschini) și de ce urlă toată ziua ca din gură de șarpe lozinci împotriva DNA-ului. Mi-a plăcut la nebunie aprecierea lui Mureșan despre desființarea Comisiei prezidențiale. Dar eu cred că asta e o nimica toată față de milioanele care se fac din afaceri necurate. Politicienii ar trebui să învețe că măgăriile lor ies la iveală, până la urmă, oricât ar încerca ei să le ascundă sub preș. Rămâne de văzut câți ani va dura procesul ăsta, dacă nu cumva o să iasă basma curată și vor cere și despăgubiri! La cum funcționează justiția la noi, cu ministrul în frunte, ne putem aștepta la orice, zău așa!"
l Corina Marin, 53 ani, din Constanța: "Ăștia iau 15000 de euro într-un minut și noi muncim o viață și nu avem 500 de euro la bancă. Rușine tuturor corupților din țara asta! Bine că mai răsuflă câte ceva din când în când! Halal luptă anticorupție duce Guvernul! Și mai vorbesc de pesedești! E incredibil că cei doi sunt considerați victime, iar colegii lor se dau și peste cap ca să ia toate cărțile președintelui jucător".

Cei care și-au exprimat astăzi opiniile sperau ca după ce Alianța PNL - PD a câștigat alegerile, personaje gen Miki Șpagă să dispară de pe firmamentul politic.
Acum, când scandalul șpăgii ministeriale a făcut înconjurul lumii, iar Comisia Europeană este cu sabia deasupra Ministerului Agriculturii, oamenii cred că Guvernul Tăriceanu nu s-a jenat să continue practicile de corupție ale PSD. "Se vede treaba că politicienii români una vorbesc și alta fumează!" (Sandu Alexe, 41 ani, din Constanța).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8897 secunde